Ofertele de Pasti – in atentia inspectorilor pentru protectia consumatorilor


Intră acum și în grupul de

Aflat la Suceava, dupa un tur al judetelor din Moldova, secretarul de stat Dan Vlaicu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor a atras atentia sucevenilor sa aiba grija de ceea ce pun pe masa de sarbatorile de Pasti, iar comerciantilor le atrage atentia ca inspectorii sunt cu ochii pe ei. „Exista obiceiul de a profita de apetitul crescut al consumatorilor de a cumpara cât mai multe produse înainte de sarbatori si le baga tot felul de produse la vânzare”, a declarat Dan Vlaicu într-o conferinta de presa.

„Oferta bogata a comerciantilor în aceste zile, dorinta de a avea produse multe pe masa de Pasti, ne determina, de multe ori, sa uitam de regulile de baza la cumpararea oricarui produs alimentar. Însa, siguranta si sanatatea pot fi protejate prin atentie sporita acordata la cumparare asupra informatiilor despre produs, locului de comercializare si conditiilor în care este vândut produsul respectiv. Recomandam consumatorilor ca la achizitionarea alimentelor sa aiba în vedere urmatoarele aspecte: sa cumpere produsele numai din locuri autorizate si sa evite cumpararea produselor expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor, chiar daca pretul oferit reprezinta „un chilipir” pentru cumparator”, a mai mentionat presedintele ANPC.

Acesta recomanda sucevenilor sa fie atenti la carnea de miel, peste, oua, vopsea de oua, produse de patiserie, vin. 


Intră acum și în grupul de