Intră acum și în grupul de
Județul Suceava a intrat duminică dimineața sub o atenționare cod galben de vânt și ninsori în zona de munte.
Avertizarea Administrației Naționale de Meteorologie e valabilă până la ora 20 urmând ca în această perioadă să se înregistreze intensificări ale vântului şi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.
Potrivit ANM, în Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55…60 km/h, iar pe creste peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Îndeosebi pe parcursul zilei de duminică în majoritatea zonelor, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50…60 km/h, precizează ANM.
În a doua parte a nopţii de dumincă spre luni şi în dimineaţa zilei de luni, în regiunile intracarpatice şi izolat în rest se va produce brumă.
Duminică dimineața, la ora 9, temperaturile resimțite în județul Suceava erau cuprinse între -5 grade Celsius în zona Rădăuți și -1 grad Celsius în zona Poiana Stampei în timp ce temperaturile aerului erau cuprinse între -1 grad Celsius în Poiana Stampei și 3 grade Celsius la Suceava.(N.B.)
Intră acum și în grupul de