Intră acum și în grupul de
Rectorul Universității Suceava, prof. univ. dr. ing Valentin Popa, a declarat în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV că un rol important al universității este acela de a intui meseriile care vor exista pe piață peste cinci-șase ani, când absolvenții de atunci sunt cei care intră anul acesta la facultate.
El a spus în cadrul emisiunii că Universitatea Suceava nu oferă prea mulți șomeri pe piață.
„Universitatea are un rol foarte important pentru că noi trebuie să ne gândim la meseriile viitorului. Noi astăzi trebuie să introducem la intrare absolvenți care vor lucra peste cinci-șase ani după ce termină masterul. În anumite domenii, peste cinci sau șase ani, vor fi alte meserii. Noi trebuie să le intuim de pe acum și să asigurăm competențele și pentru acele viitoare meserii, despre care astăzi nu știm de ele”, a spus rectorul USV.
El a declarat că o asemenea situație a fost întotdeauna, dar că în ultima perioadă dezvoltarea de noi meserii, generate de dezvoltările tehnologice, a devenit exponențială.
„În ultimul timp această dezvoltare de noi meserii a devenit exponențială și singurii care trebuie să vadă și să intuiască cum anume merge tehnologia în lume, pentru că nu se dezvoltă filozofia exponențial, nici limba română și nici limba engleză. Partea tehnică se dezvoltă exponențial și trebuie să ne gândim foarte mult în perspectivă. Din păcate, aici e și concurența cea mai mică pentru că sunt grele facultățile cu rată scăzută de succes. Sunt bonificați la final, pentru că aproape orice inginer, când termină facultatea, are garantat un loc de muncă, iar în domeniul IT nici din anul trei nu mai găsești disponibili studenți peste medie care să nu aibă deja un loc de muncă”, a spus Popa.
El a menționat că universitarii în permanență trebuie să știe ce trebuie să pregătească drep bază pentru viitor.
„Eu personal m-am întors după un stagiu îndelungat în străinătate unde am condus o firmă de produse electronice în Asia de Sud Est. După doi ani am introdus un nou domeniu în România care astăzi îl are toată lumea în buzunar, cardurile fără contact”, a spus Valentin Popa.(Alin Dima)
Intră acum și în grupul de