Primarul orașului Milișăuți găsit de ANI în conflict de interese administrativ pentru că și-a angajat fiica la primărie


Intră acum și în grupul de

Primarul PSD al orașului Milișăuți, Mircea Laurus, a fost găsit în conflict de interese administrativ, iar consilierul local Constantin Vlad Cobeleța din Ulma a fost găsit în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate.

Potrivit ANI, Mircea Laurus fost găsit în conflict de interese administrativ, întrucât în calitate de primar, în anul 2013, a emis și semnat o Dispoziție și a semnat contractul individual de muncă privind angajarea fiicei sale în funcția de muncitor calificat în cadrul Serviciului gospodărire comunală, administrativ din aparatul de specialitate al primarului.

Astfel, primarul a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

În cazul consilierului local Constantin Vlad Cobeleța, ANI arată că în perioada 14 noiembrie 2012 – 30 septembrie 2016, a deținut simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al primarului comunei Ulma, județul Suceva, încălcând astfel prevederile legale ale art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

 


Intră acum și în grupul de