Directorul Muzeului Bucovinei propune un slogan turistic: Vii în România, trăiești în două secole simultan


Intră acum și în grupul de

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a propus, un slogan turistic potrivit căruia turistul are șansa să trăiască în două secole simultan, în secolul trecut, dar și în mileniul trei.

Prezent în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV, Emil Ursu a spus că în România se pot vedea lucruri care în Europa de Vest nu se mai întâmplă de mult timp.

„Noi avem probleme în ceea ce înseamnă marketing. Avem probleme cu drumurile, cu podurile, cu căruțele. Un brand turistic: Vii în România, trăiești în două secole în același timp. Lucruri care în Europa de Vest nu se mai întâmplă, în Ungaria nu se mai întâmplă. În Ungaria nu se mai merge cu căruța pe stradă. La noi se merge în căruță și în același timp cu laptopul citindu-ți emailul sau cu tableta. În Germania nu poți face lucrul acesta”, a spus Ursu.

El a menționat că în România sunt elemente de viață din secolul trecut în paralel cu elemente tehnologice din mileniul trei.

„Eu cred că e bine”, a spus Ursu despre această situație.

El a amintint că în urmă cu zece ani, Muzeul Bucovinei a organizat o expoziție mare la Augsburg cu acest prilej, la un castel, iar castelanul a venit apoi în Suceava și a vizitat trei zile județul și a fost impresionat și fotografia căruțele, caii, femeile care spălau rufe la pârâu la Voroneț și își amintea că bunica lui făcea așa ceva.

„El spunea să nu scoatem căruțele de pe stradă, dar să facem autostrăzi. Este impresionant ce aveți aici. Nu schimbați nimic, dar faceți autostrăzi”, a spus Ursu despre ceea ce spunea respectivul turist.(N.B.)


Intră acum și în grupul de