Intră acum și în grupul de
Reprezentanți ai Comitetului Consultativ al Convenției-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale din cadrul Consiliului Europei au vizitat județul Suceava unde au avut întâlniri cu reprezentanți ai minorităților naționale dar și cu autoritățile locale în vederea evaluării modului de îndeplinire a angajamentului asumat de statul român prin Conventia-Cadru.
Delegația, formată din patru experți din Bosnia, Slovacia, Lituania s-a întâlnit în cursul după amiezii la Prefectura Suceava cu prefectul Mirela Adomnicăi, Corneliu Alexandru, Director al Direcţiei Generale de Afaceri Europene şi Relatii Internationale din Ministerul Afacerilor Interne , Viorel Seredenciuc, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, prof.univ.dr. Ştefan Purici, prorector USV, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai primăriilor şi Consiliilor Locale din Cacica şi Siret precum şi reprezentanţi ai minorităţilor de ucraineni, poloni şi rromi din judeţ, ce au prezentat date statistice privind învăţământul preuniversitar şi universitar în limba maternă, respectarea patrimoniului cultural, tradiţional, religios şi administrativ al minorităților din judeţul Suceava.
În urma întrevederii, au fost conturate mai multe concluzii cu privire la aplicarea de către autorităţile locale a Convenţiei-Cadru, iar concluziile finale urmează să fie transmise de grupul de experți din Comitetul Consultativ, Guvernului României.
În cadrul discuțiilor s-au prezentat îmbunătăţiri privind relaţiile intercomunitare locale, promovarea unui climat de mai mare toleranţă faţă de minorităţi, un cadru instituţional adecvat, garanţii juridice importante corespunzătoare unui număr de articole ale Convenţiei-Cadru, se precizează într-un comunicat al Prefecturii Suceava.(N.B.)
Intră acum și în grupul de