Prof.univ. Sanda-Maria Ardeleanu: Biblioteca ocupă un rol important în transmiterea informațiilor generațiilor următoare, prin intermediul cărților


Intră acum și în grupul de
Bibliotecari, profesori documentarişti, informaticieni, arheologi, istorici, filologi, lingviști, etnologi, medici, reprezentanți ai unor prestigioase instituții de cultură, dar şi profesori, elevi şi studenţi au participat, săptămâna trecută, la prima ediţie a Simpozionului “Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în Bucovina”, organizat la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava.

Potrivit unui comunicat de presă al USV, în cursul dimineţii de vineri, a avut loc festivitatea de deschidere a lucrărilor primei ediţii a acestui simpozion cu participare internaţională, urmată de susţinerea unor lucrări ştiinţifice în plen de către prorectorul cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană, prof.univ.dr. Ştefan Purici, directorul Institutului “Bucovina” al Academiei Române, prof. CS II dr. Marian Olaru, directorul Bibliotecii Științifice a Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, conf.univ.dr. Mikhailo Zushman, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, dr. Gabriel Gheorghe Cărăbuș, secretarul ştiinţific al Institutului “Bucovina” al Academiei Române, prof. CS III dr. Vasile I. Schipor, prof. Daniel Hrenciuc de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuţi, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, dr. Ion Mareș, prof. univ. dr. Olimpia Mitric şi lectorul univ.dr. Harieta Sabol din cadrul Facultăţii de Istorie și Geografie Suceava, directorul Departamentului de Învățământ și Școli, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”  Cernăuți, prof. Arcadie Moisei și dr. în medicină Ioan Iețcu, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România.

În cea de a doua parte a zilei de vineri, evenimentul a continuat cu un vernisajul „Semnal editorial – publicațiile Institutului „Bucovina” al Academiei Române”; „Miniatură – text miniat, decorație manuscris; corpul de carte – legătură și decor copertă”, organizat de către elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, sub coordonarea profesorilor Camelia Rusu Sadovei, Roxana Blionțu și Oana Miron.

La finalul vernisajului, bibliotecarele Ramona Țabrea și Despina Rotaru au prezentat cele mai importante cărți de autori bucovineni de diferite etnii aflate în colecțiile Bibliotecii USV.

Manifestarea a continuat cu numeroase comunicări susținute de profesori și bibliotecari din învățământul universitar și preuniversitar, desfăşurate în Sala de Lectură „Mihail Iordache” a Bibliotecii USV.

 “Lucrările s-au încadrat în problematica celor două secțiuni: „Dinamica dezvoltării bibliotecilor în România” și „Tradiția culturală multietnică și plurilingvismul în Bucovina”. La eveniment a participat vicepreşedintele ABR din România, Mioara Voncilă, președintele Diviziunii „Biblioteci Universitare”, șef serviciu la Biblioteca Universității „Dunărea de Jos” din Galați”, se precizează în comunicatul de presă.

Adresându-se participanţilor şi organizatorilor acestui simpozion, coordonatorul Bibliotecii USV, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu a subliniat că biblioteca ocupă un rol important în transmiterea informațiilor generațiilor următoare, prin intermediul cărților.

„Astăzi, la biblioteca noastră am avut parte de un regal de carte scrisă, dar și un regal de discursuri. Această împletire a textului scris, ca materializare a oralității limbii (Saussure), primordială și fondatoare, cu discursul savuros, cred că poate constitui cheia reușitei simpozionului. Dacă adăugăm axei științifice și axa artistică, ajungem din nou la genericul: „Dialogul științelor și al artelor la USV”, folosit la manifestarea ce a avut loc pentru prima oară în martie 2017, cu prilejul sărbătoriri a 54 ani de la înfiinţarea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Bibliotecari, profesori documentarişti, informaticieni, arheologi, istorici, filologi, lingviști, etnologi, medici, reprezentanți ai unor prestigioase instituții de cultură, dar şi profesori, elevi şi studenţi au răspuns invitației adresată de colectivul Bibliotecii de la Universitatea suceveană, de a reaminti, în acest spațiu despre dialogul etniilor din Bucovina, ca principal argument și principală manifestare a  Diversităţii Culturale. S-au vehiculat concepte, s-au inventat sintagme, s-au rostit versuri, s-a cântat, s-a vorbit despre „Gruparea Canonicilor”, dar și de feminismul bucovinean, s-au redat publicului evenimente și comori ascunse, s-au promovat inițiative în domeniul publicațiilor scrise, dar și în cel al „digitalizării” ca o „calea cea fără de întoarcere”. Biblioteca este necesară pentru că în ea cartea nu va muri. Textul scris reprezintă, de fapt, istoria la zi a unei societăți, a unui popor, a unei generații sau chiar a lumii. Biblioteca ocupă un rol important în transmiterea informațiilor generațiilor următoare, prin intermediul cărților”, a spus prof.univ.dr. Sanda Maria Ardeleanu.

De precizat este că simpozionul organizat de Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și de filiala suceveană a Asociației Bibliotecarilor din România a fost dedicat Zilei Bibliotecarului, ce se sărbătoreşte,anual, în data de 23 aprilie.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de