Măsurile de fluidizare a traficului pe Calea Unirii din Suceava au intrat în vigoare după ce s-a reușit și montarea unui semn de circulație cu ajutorul jandarmilor


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat, joi, că au fost puse în aplicare măsurile de fluidizare a traficului rutier pe Calea Unirii din municipiu și  a mulțumit IJJ Suceava pentru sprijinul acordat municipalității în vederea montării unui semn de circulație pentru care a fost necesară intervenția acestora întrucât mai multe persoane ce dețin un spațiu comercial în zonă se opuneau.

„Mulțumesc public Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava pentru profesionalismul de care au dat dovadă jandarmii. Chiar dacă nu le-a fost ușor, semnul pentru semnalizarea trecerii de pietoni a fost montat”, a spus Harșovschi.

El a spus că s-au montat toate semnele de circulație prin care se semnalizează noile măsuri luate de autoritățile sucevene pentru fluidizarea traficului rutier pe Calea Unirii în zona comercială.

Viceprimarul a precizat că se circulă pe benzile nou create atât pentru intrarea la Shopping City Suceava cât și la Bazar.

Harșovschi a menționat că ambele semfoare care au rămas în funcțiune sunt dotate cu un buton pentru ca pietonii să vadă cât timp mai au de așteptat și că au fost montate și gardurile de protecție.

„Concluzia este că, la numărul foarte mare de mașini, timpii de așteptare s-au micșorat simțitor. Testul va fi după două trei săptămâni după ce se va face un studiu de trafic cu noile măsuri adoptate”, a mai declarat viceprimarul.

Lucian Harșovschi a subliniat că aceste măsuri vor  trebuie completate cu realizarea unui nou pod peste râul Suceava și o nouă rută ocolitoare.

 


Intră acum și în grupul de