Intră acum și în grupul de
Chiar înaintea sarbatorilor de Pasti, M. Ion, de 51 de ani din comuna Ostra, a fost surprins de catre lucratorii Postului de Politie Ostra în timp ce taia mai multi arbori nemarcati. Potrivit IPJ Suceava, în urma verificarilor s-a stabilit ca barbatul a taiat cu un ferastrau mecanic marca ,,Husqvarna” un numar de 16 arbori nemarcati, de esenta rasinoase, de pe terenul cu vegetatie forestiera apartinând mamei sale, iar în urma inventarierii facute de organele silvice, a rezultat un volum de 22,5 m.c., în valoare de 1.600 lei. La fata locului au mai fost gasiti si numitii M. Vasile si M. Marcel, ambii din comuna Ostra, care fasonau lemnul taiat.
Lucratorii Postului de Politie Ostra continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de taiere ilegala de arbori.
„Si uite asa, ca doar e pamântul si padurea parintilor, si noi facem ce vrem. Oare chiar nu ne pasa cum vor respira si copiii nostri peste câtiva ani? Pe cale de consecinta, M. Ion, de o anumita etate, dar fara respect pentru natura care-l înconjoara, merita trimis în judecata pentru fapta sa, prev. de ART. 98 din legea 26/1996.
1. Furtul de arbori doborâti sau rupti de fenomene naturale, ori de arbori, puieti sau lastari care au fost taiati ori scosi din radacini, cu sau fara drept, din fondul forestier national sau de pe terenurile cu vegetatie forestiera, daca valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, ori daca valoarea pagubei este sub aceasta limita, dar fapta a fost savârsita de cel putin doua ori în interval de 2 ani, se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amenda.
2. Daca fapta a avut ca urmare o paguba în valoare de peste 20 de ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
3. Când fapta a avut ca urmare o paguba în valoare de peste 50 de ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Mijloacele de transport si uneltele folosite care au servit la savârsirea infractiunii sunt supuse confiscarii speciale în conditiile prevazute la art. 118 din Codul penal.
Oare cine este vinovat de aceste taieri, faptuitorul, saracia, legislatia sau doar lipsa de respect pentru sine si semenii lui?”, comenteaza avocatul Sergiu Nichitean.
Intră acum și în grupul de