Intră acum și în grupul de
Curtea de Apel Suceava a admis, joi, arestarea preventivă a unui tânăr din Preutești, Petru-Ciprian Calvan, pentru care s-a emis mandat de arestare european de autorități din Germania pentru tentativă de omor în timpul unui jaf.
Petru-Ciprian Calvan, în vârstă de 21 de ani a fost căutat de poliția din orașul Essen (landul Renania de Nord-Westfalia). În timpul unei spargeri, acesta l-a rănit grav pe bărbatul în vârstă de 37 de ani care trăia în locuință împreună cu familia sa.
Publicația Actualitatea românească din Germania preciza în urmă cu o lună că în dimineața zilei de 24 februarie, Calvan a intrat în casa respectivă, iar proprietarul auzit zgomote suspecte la parterul casei și s-a decis să investigheze. Soția acestuia l-a auzit apoi urlând, iar când nu i-a mai răspuns, s-a ascuns cu copiii lor în dormitor și a alertat poliția.
Aceeași sursă arată că în cadrul anchetei criminaliștii au reușit să preleve probe ADN atât din casă cât și din împrejurimea acesteia, iar astfel l-au identificat pe Calvan ca fiind unul dintre făptași.
Tânărul a fost căutat de autoritățile din mai multe orașe germane, iar polițiștii au cerut ajutorul populației în depistarea locației acestuia.
Poliția Județeană Suceava a anunțat că polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava cu sprijinul poliţiştilor Secției 12 Poliție Rurală Preuteşti, l-au identificat la adresa de domiciliu, în 7 aprilie, un tânăr de 21 de ani, din comuna Preuteşti, față de care, autorităţile judiciare germane au introdus, o solicitare în vederea arestării şi extrădării, pentru tentativ de omor.
Tânărul, care nu figura urmărit național, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Suceava.
Curtea de Apel Suceava a decis în 7 aprilie să respingă, ca nefondată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava privind arestarea provizorie, pe o perioadă de 15 zile, a lui Petru-Ciprian Calvan faţă de care s-a emis mandat european de arestare în data de 13.03.2017 (semnat la data de 07.04.2017), de Amtsgericht Duisburg – Germania în baza mandatului naţional de arestare cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul SIRENE naţional.
Ulterior, joi, 20 aprilie, Curtea de Apel suceava a admis cererea de executare a mandatului european de arestare împotriva lui Calvan.
Instanța a decis să amâne predarea lui Calvan autorităților germane până la soluţionarea definitivă sau, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, în cauza penală ce face obiectul unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, în care Calvan are calitatea de inculpat.
Totodată, în cazul în care Calvan va fi condamnat la închisoare, acesta va executa pedeapsa în România, a mai decis instanța suceveană.(N.B.)
Intră acum și în grupul de