Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri dimineață un Cod Portocaliu de viscol, valabil pentru zona de munte a județului Suceava, până la ora 16.30.
Astfel, potrivit meteorologilor, în acest interval, la altitudini de peste 2000 m, vor fi intensificări ale vântului, ce vor depăși la rafală 100 km/h.
Totodată, Suceava și alte 16 județe din țară au intrat vineri dimineață sub incidența unui nou Cod Galben de vreme rea.
Potrivit meteorologilor, până la ora 14.00, vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55…65 km/h, precum și la munte, unde se vor depăși 70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
În Moldova și în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă, iar în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor fi precipitaţii sub formă de lapoviță și ninsoare. Pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de precipitații de 15…20 l/mp.
ANM mai precizează că vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile. În noaptea de vineri spre sâmbătă (21/22 aprilie) temperaturile vor fi preponderent negative, se va produce brumă în cea mai mare parte a ţării și, local, îngheţ la sol. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de