Intră acum și în grupul de
Grijile lui Piturca se înmultesc pe zi ce trece, în privinta lotului pe care îl va afisa la turneul final din vara. Dupa ce nationala ar putea fi lipsita de marele aport al lui Cristi Chivu si Mirel Radoi, selectionerul nostru are acum înca o problema în defensiva. Prezent pe teren în timpul partidei dintre Auxerre si Valenciennes, încheiata cu scorul de 2-0, internationalul român Gabriel Tamas a suferit o accidentare destul de serioasa. În urma unui duel aerian cu un adversar, în minutul 52, fundasul si-a luxat genunchiul drept, motiv pentru care a fost înlocuit.
Fotbalistul va fi supus unui examen medical amanuntit în cursul zilei de azi, pentru a se afla perioada de indisponibilitate. Aceasta lovitura vine dupa ce jucatorul abia trecuse printr-o experienta neplacuta, provocata de fractura unui deget de la picior.
„Aceasta veste nu îl va lasa insensibil pe selectionerul Victor Piturca”, constata cotidianul francez L’Equipe. Cu siguranta ca tehnicianul nationalei va sta cu ochii atintiti asupra acestui caz nefericit, ultimul dintr-o serie neagra a fotbalistilor din defensiva noastra. Linia de fund a României pare a fi totusi încercata de adversarii nostri de la Euro cu mult înainte de startul turneului final. Daca în cazul lui Ogararu, care joaca rolul de rezerva eterna la Ajax, au aparut teorii conform carora olandezii fac acest lucru intentionat, lucrurile sunt mult mai serioase în Italia. Capitanul Cristi Chivu este laudat fara încetare pentru eroismul de care da dovada în fiecare meci. Însa lupta dusa pâna la extrem cu un umar accidentat poate cere un pret mult prea mare pentru România, fundasul celor de la Inter riscând de fiecare data când intra pe gazon o accidentare care l-ar forta sa vada turneul final din tribune.
Intră acum și în grupul de