Intră acum și în grupul de
Parchetul Judecătoriei Vatra Dornei a anunțat, luni, că a dispus trimiterea în judecată pentru mai multe infracțiuni silvice a administratorului firmei Green Forest și a unor silvicultori în cazul creării de false doborâturi naturale de arbori prin scotarea acestora din rădăcini cu TAF-ul pentru ca apoi să fie marcați și tăiați ilegal.
Astfel, administratotul firmei Green Forest, Mihai Mirel Bulughiană, a fost trimis în judecată pentru instigare la „tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori”, „fals în înscrisuri sub semnătură privată” și „influențarea declarațiilor”.
El este acuzat că la începutul sezonului de vegetație în luna martie 2016, i-a determinat pe muncitorii angajaţi ai firmei Green Forest SRL, Mihai Danea și Viorel Gurău, prin solicitări verbale exprese, să scoată din rădăcini prin tragerea cu tractorul forestier (T.A.F.-ul) mai mulţi arbori din specia molid, din pădurea situată în Cantonul silvic 2, Rusca I , U.P. IX, u. a. 58 B% de pe raza Ocolului Silvic Vatra Dornei, ce aparține unei femei.
Totodată, el este acuzat că în luna august 2016, după marcarea ilegală a 203 arbori, i-a determinat la fel prin solicitări verbale, pe aceiași muncitori să taie fără drept un număr de 151 arbori, volumul materialului lemnos tăiat ilegal fiind de 109 m.c. cu un prejudiciu de 14.628 lei cu TVA, care este de 106 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Administratorul firmei mai este acuzat că în data de 1 septembrie 2016 la solicitarea Şefului Districtului I din cadrul Ocolului silvic Vatra Dornei, Silviu Nicușor Monor, a completat în fals cererea de marcat, antedatând-o în mod nereal cu data de 09.08.2016, precum şi a folosit-o pentru a crea o aparenţă de legalitate cu privire la marcarea celor 203 arbori din suprafaţa de pădure ce aparţine unei femei.
Mai mult, el este acuzat și că în intervalul septembrie – noiembrie 2016 a determinat, împreună cu Monor, un bărbat, prin oferirea unor sume bani şi a unei maşini de lemne de foc, să dea declaraţii mincinoase în cursul urmăririi penale, în sensul că el ar fi tăiat fără drept de pe picior cei 151 arbori din suprafaţa de pădure aparţinând femeii respective , pentru a-i absolvi de răspundere pe autorii reali ai actelor de tăiere.
În acest caz a fost trimis în judecată și Silviu Nicușor Monor pentru complicitate la infracţiunea de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, favorizarea făptuitorului, fals intelectual și uz de fals pentru că în calitate de şef al Districtului I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, în cursul lunii august 2016, a facilitat tăierea fără drept a unui număr de 151 arbori specia molid din Cantonul silvic 2, Rusca I , U.P. IX, u. a. 58 B% de pe raza Ocolului Silvic Vatra Dornei, în urma căreia a fost cauzat un prejudiciu de 14.628 lei cu TVA, prin marcarea cu dispozitivul special de marcat RP 33 259 în lipsa cererii de marcat a persoanei îndreptăţite aprobate de Şeful de Ocol Silvic, precum şi în lipsa raportului de semnalare a pădurarului și de asemenea după sesizarea la 112 a tăierii ilegale susmenţionate prin întocmirea în fals şi depunerea a carnetului de marcare-inventariere şi procesului verbal de efectuare a marcării, iar ulterior, după falsificarea cererii de marcat de către Bulughiană prin antedatare, a înregistrat-o ilegal în registrul repertoar, cu toate că potrivit îndatoririlor şi atribuţiilor de serviciu avea obligaţia apărării fondului forestier, iar în acest caz să întocmească procesul verbal de constatare a infracţiunii faţă de autorii acesteia pe care îi cunoştea.
Procurorii l-au trimis în judecată și pe Ionuț Zoița, pădurar titular al Cantonului silvic nr. 2 Rusca I din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, care nu a asigurat integritatea şi paza fondului forestier şi a ascuns la controlul de fond din zilele 12,15,27.04.2016 doborâturile controlate prin tragerea cu şpranga în U.P. IX, u.a. 58 B, suprafaţa de pădure aparţinând unei femei faptă ce a condus în cele din urmă la un prejudiciu de 14.628 lei cu TVA ce reprezintă un folos material necuvenit pentru împuternicitul proprietarului.
El este acuzat că a ajutat la tăierea fără drept a unui număr de 151 arbori specia molid prin marcarea în luna august 2016, împreună cu Monor, în lipsa cererii de marcat care a fost completată și depusă ulterior la sediul Poliției municipiului, a raportului de semnalare a pădurarului de pe verso cererii de marcare completat tot ulterior, întocmirea în fals şi depunerea după sesizarea la 112 a carnetului de marcare-inventariere şi procesului verbal de efectuare a marcării. Pădurarul este acuzat și că a întocmit în fals procesul verbal de constatare a infracţiunii silvice nr. 4175 din 02.09.2016, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei sub numărul 936/P/2016 la data de 05.09.2016, în care l-a menţionat în mod nereal ca autor al tăierilor susmenţionate, în vederea îngreunării tragerii la răspundere a autorilor reali.
Mai mult, acesta nu ar fi consemnat existenţa doborâturilor create, controlat, prin trolare cu şpranga în U.P. IX, u.a. 58 B %,, despre care avea cunoştinţă prin propria percepţie, deşi unul din obiectivele controlului de fond este identificarea arborilor, puieţilor sau lăstarilor, tăiaţi, rupţi sau scoşi din rădăcini, fără drept prin parcurgerea întregii suprafeţe, evaluarea prejudiciilor şi calculul pagubelor.
În acest dosar a fost trimis în judecată și Constantin Țurcanu, inginer silvic responsabil cu activitatea de pază şi protecţia pădurilor din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, care din neglijenţă nu a parcurs u.a. 58 B% din U.P. IX, ocazie cu care ar fi identificat doborâtura creată controlat prin trolare cu şpranga, faptă ce a condus în cele din urmă la marcarea celor 203 şi tăierea ilegală a celor 151 arbori cu un prejudiciu de 14.628 lei cu TVA. El este acuzat că a atestat o faptă necorespunzătoare cu adevărul, respectiv că a fost parcursă cu ocazia controlului de fond întreaga suprafaţă a cantonului.
Un alt inculpat trimis în judecată Petrică Pața lucrător silvic desemnat pentru a asista la efectuarea controlului de fond în Cantonul silvic 2 Rusca I, care din neglijenţă nu a parcurs u.a. 58 B% din U.P. IX, ocazie cu care ar fi identificat doborâtura creată controlat prin trolare cu şpranga, și că atestat în actul de control o faptă necorespunzătoare cu adevărul, respectiv că a fost parcursă cu ocazia controlui de fond întreaga suprafaţă a cantonului şi cu această ocazie s-au depistat, inventariat şi marcat cu ciocanul cu amprentă pentagonală având indicativul RP 33165 un număr de două cioate, provenite din tăieri ilegale deşi în realitate nu a parcurs deloc suprafaţa de pădure supusă controlului.
Tot în acest dosar au fost trimiși în judecată tractoristul Mihai Danea și Viorel Gurău, tăietor de lemne, care la instigarea lui Lăcrămioara Bulughiană au scos din rădăcini prin tragerea cu cu tractorul forestier un număr de 205 arbori, pentru a crea impresia unei false doborâturi naturale în vederea, marcării și tăierii ilegale ulterioare, în suprafaţa de pădure aparținând unei femei, situată în Cantonul Silvic 15 Pietrosu, UP I Colbu, u.a. 287 B, u.a. 287 B% de pe raza Ocolului Silvic Dorna, dar și pentră că au scos din rădăcini prin tragerea cu tractorul forestier mai mulţi arbori pentru a crea impresia unei false doborâturi naturale în vederea marcării și tăierii ilegale ulterioare, în suprafaţa de pădure de pe raza Cantonul silvic 2, Rusca I , U.P. IX, u. a. 58 B% , iar în luna august 2016, după marcarea ilegală a 203 arbori, au tăiat fără drept, au tras de la cioată și au depozitat un număr de 151 arbori.
Procurorii au trimis-o în judecată și pe Lăcrămioara Bulughiană pentru că în calitate de inspector în domeniul securității și sănătății în muncă la S.C. Green Forest SRL, i-a determinat pe muncitorii Danea și Gurău să scoată din rădăcini prin tragerea cu cu tractorul forestier un număr de 205 arbori, pentru a crea impresia unei false doborâturi naturale în vederea, marcării și tăierii ilegale ulterioare, în pădurea situată în Cantonul Silvic 15 Pietrosu de pe raza Ocolului Silvic Dorna.
În acest caz a fost trimis în judecată, pentru mărturie mincinoasă, Ion Roșu, care a susținut în mod mincinos că a participat cu inginerul silvic Monor, cu pădurarul Zoița și cu Bulughiană la marcarea a 203 arbori din Cantonul Silvic 2, Rusca I.
Totodată, a fost trimisă în judecată și firma Green Forest pentru infracțiuni silvice.
Prin rechizitoriu s-a propus menţinerea interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice Green Forest și s-a propus menţinerea măsurilor asiguratorii a sechestrului penal asupra autoturismului marca Volvo XC 60 proprietatea S.C. GREEN FOREST SRL ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la inculpatul Bulughiană Mihai-Mirel, autoturismului marca Mitsubishi L200 ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la inculpatul Danea Mihai şi a sumei de 13.195 euro ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la inculpatul Gurău Vasile și s-a propus menţinerea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra sumelor de 3500 lire sterline şi 57.000 lei, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la inculpatul Zoiţa Ionuţ, instanţa de fond urmând să analizeze dacă sunt date condiţiile pentru a dispune confiscarea extinsă.
Dosarul urmează să fie judecat de Judecătoria Vatra Dornei.(N.B.)
Intră acum și în grupul de