Promovarea turismului in judet, vazuta diferit de PSD si PD-L


Intră acum și în grupul de

Programul turistic pe care doreste PD-L sa-l promoveze în judet, „Athos-ul din Carpati” a fost criticat de presedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, care doreste ca pentru promovarea turismului în zona sa fie mentinut brand-ul Bucovina. În opinia acestuia, acest brand este deja cunoscut si nu considera corecta initiativa PD-L Suceava de a lansa un program turistic „Athos-ul din Carpati”. Gavril Mîrza este convins ca în Grecia nu vom întâlni proiecte turistice numite „Bucovina greceasca”. Pentru dezvoltarea turismului în judet, Gavril Mîrza spune ca va continua sa reabiliteze infrastructura judetului, de creare de conditii pentru practicarea turismului, de deschidere a unor noi trasee turistice si punerea în valoare a unor zone care au fost neglijate, cum ar fi Codrii multiseculari de la Slatioara, zona Manastirea Humorului-Sucevita, Moldovita-Izvoarele Sucevei sau Izvoarele Sucevei-Cârlibaba.

Acesta a mai adaugat ca în colaborare cu autoritatile din zona Cernauti va fi realizat proiectul „Turism în Bucovina fara frontiere”, aratând ca astfel vor fi redeschise traseele turistice cu partea de nord a Bucovinei.

La începutul saptamânii, vicepresedintele PD-L Suceava, Dan Cadariu, a spus ca organizatia PD-L Suceava doreste realizarea mai multor proiecte turistice, primul dintre acestea fiind „Bucovina – Athos-ul din Carpati”, ce prevede modernizarea a doua drumuri ce leaga orasul Gura Humorului de localitatile Slatina si Sucevita, pentru a facilita transportul turistilor. Al doilea proiect pe care PD-L doreste sa îl realizeze este  „Inima Bucovinei” si priveste promovarea unor zone importante ale judetului, cum ar fi Codrii Seculari de la Slatioara, masivul Rarau si Muntii Calimani.


Intră acum și în grupul de