Cele 14.666 de ha de pădure deținute de Grupul Schweighofer în România vor fi evaluate de experți de mediu, iar cele mai valoroase habitate vor fi prezervate


Intră acum și în grupul de

Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer a anunțat, printr-un comunicat, că ia măsuri pentru a proteja pădurile virgine și cvasi-virgine din România.

Potrivit sursei citate, toate pădurile deținute de Grupul Schweighofer sunt administrate conform celor mai înalte standarde de sustenabilitate, iar următorul pas este ca aceste păduri să fie re-evaluate.

„Astfel, se vor identifica toate zonele de patrimoniu natural și vor fi puse sub protecție integrală. Pădurile virgine și cele cvasi-virgine au o importanță deosebită pentru biodiversitate, reprezentând un refugiu pentru păsări precum ciocănitoarea și pentru diverse specii de insecte”, se arată în comunicat.

Grupul Schweighofer mai anunță că a stopat toate activitățile economice în 5% din suprafețele forestiere deținute, iar prin re-evaluarea suprafețelor împădurite deținute de companie, Holzindustrie Schweighofer depășește toate cerințele legale în vigoare.

Grupul Schweighofer precizează că va încredința această evaluare unor experți de renume, recomandați de către organizația de mediu non-guvernamentală Agent Green.

 

„Suntem dispuși să ne asumăm această responsabilitate care depășește competența imediată a unei companii de prelucrare a lemnului, împreună cu efortul de a stabili măsuri suplimentare în acest sens. Într-o primă etapă, vom plasa suprafețele noastre forestiere din Câmpușel sub protecție integrală în conformitate cu toate normele de protecție a mediului, dezvoltând astfel o zonă strict protejată”, a declarat Frank Aigner, director general al Grupului Schweighofer. Această suprafață forestieră se află chiar între parcurile naționale Retezat și Domogled-Valea Cernei. Această  vale este localizată la o altitudine între 1.250 și 1.650 m și reprezintă un coridor important în special pentru urși, lincși și cervide.

 

,,Am găsit în Agent Green un partener combativ și competent cu care am avut numeroase discuții despre conservarea biodiversității în pădurile României,  adevărate oportunități de a învăța unul de la celălalt”, precizează Frank Aigner, director general al Grupului Schweighofer.

 

Grupul Schweighofer deține 14.666 ha de pădure în România, în zone precum Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Prahova, Buzău, Vrancea, Neamț și Suceava. În următoarele luni, experți de mediu vor evalua aceste suprafețe de pădure și vor identifica cele mai valoroase habitate, care necesită să fie prezervate. Holzindustrie Schweighofer va face publice rezultatele evaluărilor și măsurile corespunzătoare implementate.

De menționat este că Holzindustrie Schweighofer și-a asumat angajamentul de a lupta împotriva tăierilor ilegale din România, iar la jumătatea lunii ianuarie 2017, compania a prezentat în mod public planul său de acțiune pentru o industrie sustenabilă a lemnului, ceea ce depășește cerințele legale în vigoare.

Una dintre măsurile luate de companie este implementarea Timflow, un sistem propriu de monitorizare prin GPS a transporturilor de buștean, de la locul de încărcare și până la poarta fabricilor.

Grupul Schweighofer își are originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experiență în industria de prelucrare a lemnului. În prezent, Grupul este activ în industria de prelucrare a lemnului din Europa, având activități și în producția de viscoză, producția de bioenergie, silvicultură și afaceri imobiliare. Divizia industrială a Grupului Schweighofer operează în România trei fabrici de cherestea și două fabrici de producție a panourilor din lemn, o fabrică de cherestea în Germania și o fabrică de viscoză în Austria. Grupul este lider în industria europeană a prelucrării lemnului, având în acest moment aproximativ 3.700 de angajați. Holzindustrie Schweighofer exportă produsele sale în peste 70 de țări din întreaga lume.


Intră acum și în grupul de