Intră acum și în grupul de
Prefectul de Suceava, Stefan Alexandru Baisanu, a declarat marti, într-o conferinta de presa, ca împreuna cu Compartimentul juridic din Prefectura, a analizat aplicabilitatea prevederilor Statutului alesilor locali, în perspectiva depunerii candidaturilor pentru alegerile locale din 1 iunie 2008, mentionând ca a sesizat mai multe cazuri în care alesii locali candideaza din partea altor partide decât cele în care erau înscrisi la data aparitiei prevederilor legale. Acesta a exemplificat cu orasul Salcea, unde, în Consiliul Local ar trebui sa nu mai existe cvorum, în conditiile în care majoritatea consilierilor locali au trecut la alte partide, inclusiv primarul acestui oras, fost membru PNL, candidând acum din partea PD-L.
Prefectul de Suceava a spus ca migratia politica sanctionata cu încetarea de drept înainte de termen a mandatului de ales local, poate afecta valabilitatea actelor administrative emise sau adoptate de primar sau consiliul local sau judetean. Astfel, în cazul primarului, dispozitia emisa poate fi lovita de nulitate, iar în cazul hotarârilor consiliului local sau judetean, poate fi afectata valabilitatea acestora, sub aspectul cvorumului cu care se pot adopta.
Întrucât secretarul localitatii si cel al judetului au rolul principal în identificarea si ulterior întreprinderea demersurile necesare intrarii în legalitate a acestor cazuri, prefectul Baisanu le-a solicitat acestora sa întocmeasca si sa înainteze atât Prefecturii, în vederea emiterii ordinului, a referatului precum si actelor din care rezulta motivul legal de încetare a mandatului de primar, cât si primarului, în vederea întocmirii proiectului de hotarâre de consiliu, a referatului precum si a actelor din care rezulta motivul legal de încetare a mandatului de consilier local, respectiv viceprimar. „La ora actuala suntem în faza de primire si centralizare a datelor primite de la secretarii unitatilor administrativ teritoriale respectiv secretarul judetului”, a afirmat prefectul Baisanu care a precizat ca desi termenul limita de comunicare a datelor a fost marti dimineata, acesta a fost prelungit pâna miercuri din cauza numeroaselor cazuri de acest gen.
În ceea ce priveste cazul primarilor municipiilor Suceava si Falticeni, Ion Lungu si
Vasile Tofan, care si-au înscris candidaturile pentru un nou mandat din partea PDL înainte sa fie exclusi din PNL, prefectul de Suceava a evitat sa se pronunte, aratând ca asteapta referatele secretarilor localitatilor.
Intră acum și în grupul de