Activități în domeniul educației emoționale susținute de un specialist Fulbright de la Universitatea Radford din SUA, la USV


Intră acum și în grupul de

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava este gazda unui specialist Fulbright de la Universitatea Radford din SUA, care susține în perioada 12 – 28 mai a.c. mai multe activități ce se adresează studenților și cadrelor didactice din învățământul universitar și preuniversitar. Specialistul Fulbright, dr. John Liptak, va coordona programul Enhancing Social-Emotional Competence through Education, derulat cu studenții de la programul de masterat Consiliere Școlară și Educație Emoțională.

 

Potrivit unui comunicat al USV, dr. John Liptak vizitează universitatea suceveană în contextul Programului Fulbright Specialist susținut de Comisia Fulbright din România.

„Având expertiză în domeniul consilierii și al dezvoltării curriculare pentru promovarea inteligenței emoționale, specialistul Fulbright va contribui la realizarea obiectivelor facultății, de a optimiza continuu oportunitățile de învățare deschise studenților, dar și de a întâmpina o nevoie a comunității educaționale de formare într-o arie sensibilă cum este cea a educației emoționale”, se arată în comunicatul transmis.

Sursa citată a mai arătat că specialistul propune un program intensiv de formare pentru studenții de la masterat, va susține workshop-uri pentru cadrele didactice ale facultății, va coordona acțiuni de dezvoltare curriculară în domeniul educației emoționale, pentru ca, în final, beneficiarii să fie elevii din învățământul preuniversitar.

„Programul de training propus studenților îi va abilita să construiască oportunități de învățare socială și emoțională pentru elevii din școli printr-un curriculum specializat, să evalueze eficiența unui astfel de curriculum și să continue extinderea lui. Curriculum-ul va conține seturi de materiale destinate dezvoltării inteligenței emoționale interpersonale și intra-personale care îi va sprijini pe elevi să dezvolte abilități de viață necesare succesului personal și profesional”, se precizează în comunicatul transmis.

Reprezentanții USV mai susțin că participarea specialistului Fulbright alături de corpul profesoral al FSE contribuie la realizarea priorităților instituționale ale facultății: optimizarea constantă a calității programelor de studii și oferirea de servicii de înaltă calitate către comunitate.

Totodată, studenții își vor îmbunătăți abilitățile profesionale ca formatori în domeniul educației emoționale și vor exersa noi abordări referitoare la implementarea unui curriculum care are în centru promovarea abilităților de viață.

„Propunerea oferită de specialistul Fulbright îmbunătățește calitatea programelor practice oferite de facultate și va contribui cu rezultate concrete la creșterea relevanței ofertei educaționale”, au menționat reprezentanții USV.

Mai mult decât atât, studenții și cadrele didactice din învățământul universitar și preuniversitar vor avea ocazia să participe la două conferințe susținute de dr. John Liptak, care vor avea ca teme rolul inteligenței emoționale în activitatea profesională și promovarea inteligenței emoționale în școală.

Conferințele vor avea loc în Aula din corpul E al USV, fiind integrate în manifestările mai ample ale evenimentului Zile și Nopți Studențești, ediția 2017.

 

 


Intră acum și în grupul de