Intră acum și în grupul de
Sute de pachete de țigări ce erau ascunse în podeaua dublă a unui microbuz condus de un cetățean ucrainean au fost descoperite în Vama Siret.
Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, azi noapte, în jurul orei 1.00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean Aleksandru T., în vârstă de 22 de ani, conducând un microbuz marca Peugeot, înmatriculat în România.
”În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spații special amenajate în podeaua dublă, cantitatea de 600 pachete de țigări, marca Rothmans, de proveniență ucraineană”, a arătat Poroch-Serițan.
El a menționat că țigările, în valoare de 810 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Totodată, microbuzul Peugeot în valoare de aproximativ 15.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de