Intră acum și în grupul de
Inspectorul şcolar general adjunct al judeţului Suceava, Gabriela Scutaru, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că pentru anul şcolar 2017-2018, în planul de şcolarizare va figura prima clasă de învăţământ dual, cu 25 de locuri, pentru calificarea operator fabricarea celulozei şi hârtiei, ce va fi înfiinţată la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava, la solicitarea Ambro SA.
Scutaru a spus că Ministerul Educaţiei Naţionale pune accent pe desfăşurarea învăţământului dual, ce presupune un parteneriat între şcoli şi agenţii economici, iar la nivelul ISJ Suceava s-a constituit un comitet local de dezvoltare profesională în care sunt cooptaţi agenţi economici din judeţul Suceava împreună cu care se stabilesc anumite repere pentru planul de şcolarizare, documente de proiectare în privinţa învăţământului profesional şi tehnic şi a învăţământului dual.
Ea a precizat că pentru anul şcolar 2017-2018, va funcţiona prima clasă de învăţământ dual, înfiinţată conform metodologiei actuale, la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava şi care este organizată împreună cu Ambro SA, la cererea operatorului economic.
„Elevii care vor frecventa cursurile învăţământului dual vor beneficia de burse de studii, pe de o parte 200 de lei pe lună acordaţi de sistemul de stat, iar pe de altă parte 200 de lei pe lună acodaţi de Ambro SA”, a explicat Scutaru adăugând că, potrivit contractului încheiat între Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava şi Ambro SA, agentul economic se obligă să asigure echipamente de muncă şi de protecţia muncii, examinări de medicina muncii, analize medicale şi, bineînţeles, oportunitatea unei formări profesionale de calitate, dar şi oportunitatea angajării în cadrul companiei a absolvenţilor, după terminarea studiilor.
Scutaru a apreciat că acest tip de învăţământ dual va începe să se dezvolte în timp şi în judeţul Suceava, pentru că dacă agenţii economici vor beneficia de o informare corectă şi la timp, numărul acestor clase ar putea creşte la solicitarea firmelor.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de