Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au reținut o tânără de 20 de ani din comuna Calfindești care, fiind băută, a intrat cu o mașină în gardul unei firme din Șcheia.
Ea este acuzată că a furat mașina cu care a circulat.
Astfel, Poliția Județeană Suceava a arătat că în urma continuării cercetările în cauza privind accidentul rutier produs vineri , în jurul orei 02.30, de o tânără de 20 de ani din comuna Calafindești, ce nu posedă permis și conducere și aflată sub influența băuturilor alcoolice, eveniment ce a avut loc pe strada Humorului din comuna Șcheia, polițiștii Biroului Rutier Suceava au dispus reținerea pentru 24 de ore a tinerei, pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „furt calificat” și „furtul în scop de folosință”.
În baza ordonanței de reținere, tânăra a fost încarcerată în arestul I.P.J. Suceava.
Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri, la ora 02.25, în timp ce conducea autoturismul pe str. Aviatorului din comuna Şcheia, ajungând la intersecţia cu str. Şoseaua Humorului, pe fondul neadaptării vitezei, tânăra ce nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu gardul unei societăți comerciale.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto.
”Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a informat sursa citată.
Intră acum și în grupul de