Harșovschi: Sunt nemulțumit de cum se lucrează la reabilitarea străzilor. Doar jumătate din volumul de lucrări programate a fost realizat


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a declarat, miercuri, că este nemulțumit de cum lucrează firma Autotehnorom care a câștigat contractul pentru reparațiile străzilor din municipiu pentru următorii doi ani.

 

„Chiar dacă avem anumite lucrări în toate zonele orașului nu sunt mulțumit deloc de cum merge treaba cu aceste lucrări de reabilitare stradală, mai exact nu sunt mulțumit cu noul constructor”, a spus viceprimarul într-o conferință de presă.

El a arătat că reprezentanții firmei spun că vor realiza obiectivele propuse, dar nu au echipe și lucrători suficienți.

„Toate discuțiile cu ei au fost cu ”Da, da, da”, dar nu au echipe mai multe. Am solicitat și ni s-a promis că vor fi suplimentate aceste echipe. Se plâng că nu au oameni, că nu este forță de muncă”, a spus viceprimarul.

Harșovschi a explicat că Primăria trebuie să respecte programul aprobat prin bugetul local și și-a exprimat speranța că vor fi cheltuiți banii alocați.

El a arătat că dacă pentru primele două trimestre era alocată suma de 3,1 milioane de lei pentru astfel de lucrări în prezent sunt facturate lucrări de doar 719.000 de lei și estimate lucrări de alți 861.000 de lei.

„Astfel, la 1 iunie, din bugetul de 3,1 milioane de lei sunt cheltuiți doar 1,58 de milioane de lei, respectiv jumătate din suma programată. Ar însemna ca în luna iunie să cheltuim cealaltă jumătate, ceea ce mi-e foarte greu să cred că vor să facă acești constructori”, a menționat viceprimarul.

El a recunoscut că a avut „discuții mai aprinse” cu reprezentanții firmei și speră că asfaltările se fac în această perioadă și nu când e iarnă.

„Dacă nu vor înțelege vom da contractul la juriști ca să vedem ce se poate face astfel încât să îi stimulăm să lucreze mai bine. Sunt date ordine de începere a lucrărilor pe mai multe străzi, iar din păcate mută echipele dintr-o parte în alta”, a spus Harșovschi.

El a anunțat că municipalitatea începe modernizarea unor parcări, cum ar fi cea de la intersecția străzilor Slătitoarei cu Gavril Tudoraș, ce va fi reabilitată complet pe 466 de mp, la fel și strada cu 400 mp și trotuarele, cu acces la cinci scări de bloc reabilitat cu pavaj

Totodată, se va începe, de săptămâna viitoare, în cartierul George Enescu două parcări de 700 de mp, respectiv de 900 de mp, parcări adiacente blocurilor E 66, E 67, E 68 și E 80.

Harșovschi a mai anunțat că se va începe și modernizarea Străzii Scurte pe o suprafață de 3500 de mp cu trotuare de 1400 de mp și cu 48 de locuri de parcare noi, inclusiv parcare în spic.

„Sperăm noi ca această lucrare să nu afecteze mult Serviciul de Ambulanță Județean. Vom lucra, dacă va fi nevoie, la ore mai târzii, sau când se va turna asfalt să o facem cu sens unic astfel încât ambulanțele să nu fie perturbate”, a menționat Harșovschi.

Viceprimarul a mai spus că municipalitatea urmează să reabiliteze și strada Curții Domnești, cu pavaj, dar că lucrarea va fi începută doar după ce E.On schimbă conducta de gaz natural.

 

 


Intră acum și în grupul de