Iulian Anghelus a acuzat echipa PD-L ca nu respecta nicio etica in aceasta campanie


Intră acum și în grupul de

Vicepresedintele organizatiei municipale Suceava a PNL, Iulian Anghelus, a acuzat echipa PD-L de faptul ca nu respecta nicio etica în aceasta campanie si ca actiunile lor sunt în mare masura doar cu caracter electoral. Anghelus sustine ca în ultimele doua saptamâni de campanie, în municipiul resedinta de judet „s-a asfaltat mai mult decât în ultimii 4 ani” si ca pretul pe care sucevenii au trebuit sa-l plateasca pentru asta a fost „blocarea totala a unor strazi si bulversarea traficului rutier”.

Vicepresedintele PNL este convins ca toata tevatura cu asfaltarea s-a facut doar „în speranta ca actualul primar, Ion Lungu, va mai fura câteva voturi de la suceveni”.  

Un al doilea motiv important pentru care el sustine ca PD-L e lipsit de etica s-a referit la cazul Aurel Olarean. Anghelus le-a cerut celor doi lideri marcanti ai PD-L Suceava, Gheorghe Flutur si Ion Lungu, sa-si asume faptele lui Olarean si sa le sanctioneze. „Lideri ca Flutur si Lungu nu au sanctionat violenta candidatului PD-L de la Primaria Radauti”, a precizat vicepresedintele liberalilor suceveni.

În plus, Anghelus este suparat ca Ion Lungu refuza sub orice forma sa apara într-o emisiune televizata cu Angela Zarojanu, candidatul PNL la functia de primar al Sucevei. Din punctul sau de vedere, lucrurile sunt clare: „Lui Ion Lungu îi este frica!”. 


Intră acum și în grupul de