Intră acum și în grupul de
O tânără din Vicovu de Sus este cercetată penal pentru că s-a urcat la volanul unei mașini fără să aibă permis de conducere și a provocat un accident.
Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, joi seara, o tânără de 26 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, s-a urcat la volanul autoturismului fratelui ei, aflat în curtea imobilului, cu intenţia de a-l muta în alt loc.
În timpul manevrei, sistemul de frânare al autoturismului nu a funcţionat, tânăra s-a speriat şi a apăsat acceleraţia, situație în care mașina a distrus gardul împrejmuitor al locuinței, după care, a traversat strada Romană şi a intrat într-un stâlp de electricitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânăra nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de