Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că lucrările de investiții ale municipalității se derulează în mare parte în baza graficelor și că se încearcă urgentarea lor, arătând că se lucrează la modernizarea piețelor, la sistemul de termoficare sau la proiectul de aducere a gazului natural în cartierul Burdujeni-Sat.
Primarul a spus că în prezent se evaluează finalizarea lucrărilor la Piața Mare pentru a se asigura căldura începând cu sezonul rece.
El a adăugat că Primăria Suceava doreșete și modernizarea Pieței Ițcani, cu fonduri europene, dar și parte din Piața George Enescu.
”Să finalizăm întâi piața centrală și cea din Burdujeni”, a spus primarul care a menționat că pentru urmărirea progreselor, de săptămâna viitoare, și reprezentanți ai Conbucovina vor fi prezenți la comandamentele de lucru săptămânale.
El a mai spus că a discutat și cu reprezentanții firmei care asigură termoficarea pentru ca lucrările de modernizare să fie finalizate pe perioada de vară.
În ceea ce privește introducerea gazului metan în Burdujeni Sat, Ion Lungu a spus că locuitorii de acolo trebuie să fie încrezători că această investiție se va realiza.
”Vom intra în ședința Consiliului Local cu aprobarea indicatorilor tehnico economici. Este un parcurs legal și tehnic pe care trebuie să îl pacurgem. Am convingerea că în acest mandat vom aduce gazul metan în cartier”, a spus Lungu.
El a mai anunțat că lucrează și la finalizarea Programului Centenar 2018 astfel încât să fie începute licitațiile astfel ca la finele anului sa fie aprobate evenimentele pentru anul viitor când, în februarie, se împlinesc 630 de ani de atestare documentară a Sucevei, se sărbătorește unirea Bucovinei cu România în 28 noiembrie și Marea Unire la 1 decembrie.
„Cu toate problemele pe care le avem cred că investițiile la primărie merg înainte și încercăm să le facem conform graficului, dar încercăm să le urgentăm”, a mai spus Lungu. (N.B.)
Intră acum și în grupul de