Intră acum și în grupul de
Vicepresedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a declarat miercuri, într-o conferinta de presa, ca organizatia liberala condamna modul în care PD-L încearca sa cumpere votul, oferind bani alegatorilor. „Este un mod prea ieftin de a cumpara voturi”, a afirmat vicepresedintele PNL Suceava, care a aratat ca cei care voteaza în functie de cadourile primite de la candidati „patru ani pot sa sufere în liniste pentru acei bani” si ca „voteaza pentru o iluzie de câteva clipe”. Mihai Steiciuc a adaugat ca acum îsi explica de ce PD-L a evitat sa se „debaraseze” de deputatul Aurel Olarean, care l-a amenintat pe fiul contracandidatului liberal la functia de primar al municipiului Radauti si a distrus si masina în care acesta se afla. „Conducerea PD-L nu a avut timpul necesar sa se debaraseze de Aurel Olarean, pentru ca erau ocupati cu asa zisele actiuni filantropice”, a spus Mihai Steiciuc, facând referire la imaginile filmate cu lideri ai PD-L Suceava, care ofereau bani unor persoane, dupa ce au participat la sfintirea unei biserici din Moara Carp.
La rândul sau, presedintele PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, a apreciat faptul ca s-a ajuns ca în campania electorala sa se dea bani, direct, ca fiind „foarte grav”. „Daca vroiau sa sprijine biserici, trebuiau sa dea bani preotului paroh”, a declarat Tiberiu Prodan. Acesta a mai aratat ca reprezentantii PD-L au distribuit în localitatile sucevene galeti care contineau rachiu, zahar si ulei.
Intră acum și în grupul de