Intră acum și în grupul de
Candidatul PSD la functia de primar al Sucevei, Ovidiu Dontu, a dat publicitatii „cele 7 pacate” pentru care, sustine el, actualul primar „va pierde” alegerile din acest an. Primul tine de „frica de dezbatere publica”. Cel de-al doilea de faptul ca „locuieste la Salcea si nu în Suceava”, al treilea e ca a „tradat partidul al carui presedinte era”, al patrulea este „nepotismul”. „Fratele geaman al primarului este membru în Consiliul de Administratie al ACET SA Suceava”, a precizat Dontu. Al cincilea pacat este, în opinia liderului social-democrat, „apa de la Berchisesti” si faptul ca toata perioada aceasta primarul a mintit cu privire la calitatea apei din cartierul Burdujeni.
Al 6-lea pacat ar fi „afacerile de familie” facute din bani publici cu firma fratelui sau geaman, iar cel de-al 7-lea pacat este, în viziunea lui Ovidiu Dontu, faptul ca Ion Lungu a facut si „afaceri de partid”, cu locurile de joaca pentru copii si mai ales cu pavele montate în municipiul resedinta de judet.
Intră acum și în grupul de