Aeroportul Suceava, unul din primele două din țară care respectă normele europene


Intră acum și în grupul de

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a fost certificat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru caracteristicile pistei de aterizare-decolare, operarea în condiţii de vizibilitate redusă şi un sistem de management conform normelor europene. Aeroportul sucevean este unul din primele două aerodromuri din România care au fost certificate cu respectarea cerinţelor stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 139/2014.

 

Potrivit Consiliului Județean Suceava, începând din această lună, Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava și Aeroportul din Timișoara sunt primele două aeroporturi certificate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu respectarea cerinţelor stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 139/2014.

Noul certificat atestă că Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava îndeplineşte  cerinţele de fond şi cele esenţiale privind aerodromurile, stabilite de Regulamentul (UE) 216/2008 şi regulile sale de implementare stabilite prin  Regulamentul (UE) nr.139/2014.

Prin condiţiile noului certificat se atestă caracteristicile pistei de aterizare-decolare cu cod de referinţă 4D, operarea în condiţii de vizibilitate redusă şi un sistem de management conform normelor Agenţiei Europene Privind Siguranţa Aviaţiei Civile -EASA.

Sursa citată a precizat faptul că certificatul a fost obținut în urma unui proces de conversie care a constat în pregătirea profesională continuă a angajaților pentru aplicarea noilor reglementări europene, conceperea și redactarea documentației specifice, lucrări la infrastructură și modificări calitative și de oportunitate în sistemul de management, toate acestea fiind completate de un program de audit foarte riguros.

Pe parcursul conversiei ce a durat peste 12 luni au fost organizate trei etape de evaluare a infrastructurii și a documentației relevante efectuate împreună cu echipa de inspectori aeronautici ai Autorității Aeronautice Civile Române, care au fost finalizate cu obținerea de către Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava a unui certificat care obligă la menținerea acestui standard de siguranță pentru pasageri și aeronave.

„Am satisfacția de a fi putut contribui, împreună cu colegii mei, la accesarea de fonduri pentru implementarea proiectului <<Modernizare suprafață de mișcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS>>. Obiectivul principal al proiectului de finanţare a fost modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare de la Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava pentru a putea asigura servicii de trafic aerian în condiţii de maximă siguranţă şi securitate, conform reglementărilor naţionale şi internaţionale din domeniul aeronautic. În plus, categoria aerodromului – 4D, dovedeşte că la Suceava pot ateriza aeronave de mari dimensiuni precum Airbus A310 sau Boeing 767”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Acesta a adăugat că obiectivul principal al Aeroportului Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava îl reprezintă creşterea constantă a calităţii serviciilor prestate, îmbunătăţirea continuă a condiţiilor asigurate călătorilor şi aeronavelor care tranzitează aeroportul precum şi acordarea unei atenţii sporite asigurării celui mai înalt nivel de siguranţă şi securitate conform standardelor internaţionale.

„Cred că certificarea va fi un argument în plus pentru companiile aeriene de a deschide noi zboruri interne și internaționale”, a mai susținut Gheorghe Flutur, precizând că aeroportul contribuie la deschiderea și dezvoltarea județului Suceava, a turismului în Bucovina.

De asemenea, șeful Consiliului Județean Suceava a subliniat că Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava continuă să reprezinte o prioritate, fiind o poartă de intrare în județul Suceava.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de