Polițiștii suceveni au aplicat peste 1.500 de amenzi în ultima săptămână, au prins în flagrant 14 suspecți și au depistat patru urmăriți


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava au desfăşurat acţiuni şi controale în perioada 12 – 18.06.2017, zilnic, peste 330  de poliţişti, acţionând la nivelul judeţului în vederea asigurării climatului de siguranţă publică, diminuării riscului rutier,  precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, anunță Poliția Județeană Suceava.

Potrivit sursei citate, în această perioadă au acţionat zilnic 10 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. De asemenea, aparatul radar laser TrueCam a fost utilizat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză. Alte 90 de autospeciale de poliţie au fost prezente zilnic în teren pentru descurajarea faptelor antisociale şi intervenţia promptă la evenimente.

Totodată, în această perioadă au fost organizate zilnic peste 100 de patrule de ordine publică şi 22 de echipaje rutiere pentru monitorizarea traficului.

Poliţiştii au intervenit în această perioadă la 364 de evenimente, 264 dintre acestea fiind semnalate prin 112.

Au fost organizate 72 acţiuni în cadrul cărora au fost aplicate 1.572 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 573.320 lei din care au fost aplicate 124 de sancţiuni la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică, 1371 de sancţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 77 de sancţiuni la alte acte normative.

Pentru depăşirea regimului legal de viteză au fost aplicate 581 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 78 de permise de conducere, din care 9 pentru alcool, 33 pentru viteză şi 36 pentru alte abateri și au fost retrase 34 de certificate de înmatriculare.

Urmare a prezenţei sporite a poliţiştilor rutieri în teren nu s-au înregistrat evenimente rutiere grave, soldate cu persoane decedate sau rănite grav, susține Poliția Județeană Suceava.

Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren au fost prinşi în flagrant 14 autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 3 persoane.

În aceeaşi perioadă au fost identificaţi autorii în trei cauze care figurau cu autor necunoscut şi au fost depistate 4 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.(N.B.)


Intră acum și în grupul de