Stanga europeana il monitorizeaza pe Gheorghe Flutur ca politician cu “retorica de tip neofascist”


Intră acum și în grupul de

Secretarul general al PSD, eurodeputatul Titus Corlatean, a declarat joi, într-o conferinta de presa organizata la Suceava, ca toate actiunile si toata campania electorala „extrem de agresiva si violenta” a PD-L si, în special, la Suceava, condusa de Gheorghe Flutur, genereaza consecinte la nivel european.  Acesta a aratat ca o prima reactie a venit din partea secretarului general al PES, Philip Cordery, care a condamnat incidentele în care au fost implicati membri ai PD-L în judetul Suceava si ca, de asemenea, Jan Marinus Wiersma, vicepresedintele grupului socialist din PE a condamnat „actiunea de tip nazist” si violentele din campanie, coordonate de Gheorghe Flutur si echipa sa.

Acesta a spus ca Gheorghe Flutur „a reusit performanta de a intra pe lista, respectiv, în mecanismul de monitorizare pe care stânga europeana, PES si organizatiile neguvernamentale europene le desfasoara în legatura cu responsabili politici din statele europene care desfasoara activitati si au o retorica de tip neofascist, extremist”. „Domnia sa a reusit performanta de a deveni o persona non grata în Europa democratica si va asigur ca acest lucru va avea consecinte, pentru ca partidul domniei sale, PD-L si domnia sa personal, vor figura, de acum înainte, în toate rapoartele de monitorizare a situatiei democratiei la nivel european, în statele membre UE si în România” , a afirmat Titus Corlatean.  

Totodata, acesta a precizat ca reprezentantii PES au condamnat actiunile de mita electorala în care echipa lui Gheorghe Flutur a dat bani unor oameni, dupa o sfintire de biserica, si a aratat ca Grupul socialist din PE si PES solicita autoritatilor române o ancheta impartiala în aceste cazuri.

Secretarul general al PSD a informat ca saptamâna viitoare, la Bruxelles, va avea o discutie cu vicepresedintele Comisiei Europene, Jacques Barrot, pe care îl va avertiza asupra faptelor „de o gravitate deosebita” si asupra atitudinii politice, „a retoricii violente, de tip neofascist” , care este promovata de diferiti reprezentanti ai PD-L, „la inspiratia directa, de atitudine agresiva pe care Traian Basescu o desfasoara în România”.

Pe de alta parte, senatorul PD-L de Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ca PES a fost intoxicat de PSD Suceava si ca îsi va face timp sa informeze corect socialistii europeni despre PSD Suceava. Acesta a apreciat ca PSD a pus, prin metode securistice, etichete de „fascist” unor actiuni organizate de PD-L, apreciind ca aceasta metoda a fost pusa la cale în „laboratoarele” unor sfatuitori din cercurile PSD, „cu vechi state în Securitate”. „Au mers pâna acolo încât, sub semnatura unor mercenari, au intoxicat si pe sefii lor de la centru si am vazut ca si socialistii europeni sunt intoxicati. Ne vom face timp sa informam cu adevarat pe socialistii europeni despre fata adevarata a colegilor dumnealor, aici la Suceava. Sa nu intre în acest joc, capcana care face rau României ca imagine. Socialistii europeni trebuie corect informati si îmi voi face timp sa informez si eu despre adevarata situatie si fata reala a celor care, sub masca social democratiei, în România aduc aminte de anii ’50”, a conchis Gheorghe Flutur. 


Intră acum și în grupul de