Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că în primul an din acest mandat a reușit să realizeze mai multe investiții, dar că nu este mulțumit pentru că nu s-au reușit promovarea de proiecte cu finanțare europeană din cauză că nu s-au deblocat programele europene.
El a arătat că în ceea ce privește infrastructura de străzi, în ultimul an s-au făcut lucrări pe străzile Ştefan cel Mare, Zamca, Gavril Tudoraș, Mihai Viteazu, Sublocotenent Ienceanu, Aleea Nucului, Aleea Cimitirului Pacea, strada Eternităţii, dar și că au fost modernizate parcări de reşedinţă.
Primarul a mai spus că au fost începute lucrări asfaltare de străzi noi de pământ, cum sunt Lev Tolstoi din Burdujeni-sat, C. Moraru în Iţcani, M. Sadoveanu în zona Serpentine şi Bogdan Vodă – Zamca, care sunt licitate, dar sunt în curs de soluționare contestațiile.
El a mai declarat că s-a aprobat studiul de circulaţie și că s-a realizat fluidizarea traficului pe Calea Unirii și că s-a stabilit traseul pentru un pod nou peste râul Suceava fiind în curs de realizare un studiu topo și geologic.
Primarul a mai spus că s-a început proiectul sălii polivalente unde s-a aprobat deja studiul de prefezabilitate la Compania Națională de Investiții.
Ion Lungu a precizat că se lucrează și la Zona de Agrement Tătărași, dar că dacă municipalitatea ar fi putut accesa creditul pe care l-a obținut ar fi fost finalizate mai repede el fiind nemulțumit că Guvernul nu aprobă ca municipiul Suceava să-și folosească banii așa cum dorește și se invocă faptul că s-ar depăși deficitul de trei la sută.
Între proiectele în derulare se mai numără cel privind introducerea de gaz natural în Burdujeni-sat prin asocierea cu E.On, demararea de lucrări de construcţie a 80 apartamente ANL, dar și începerea de lucrări în Cartierul Europa de străzi și parcări și alimentarea cu energie electrică.
În acest ultim an au fost începute lucrări de modernizare a Pieaţei Burdujeni și că se va realiza și încălzirea Pieței Centrale.
În ceea ce privește proiectele cu finanțare elveţiană s-a început modernizarea iluminatului public cu lămpi tip LED, se amplasează echipamentele pentru puncte de încărcare standard şi rapide în proiectul ”Electromobilitate – Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”, achiziţii de 10 biciclete electrice şi infrastructură de încărcare panouri fotovoltaice și se fac achiziţii autovehicule electrice respectiv 11 autoturisme și patru autoutilitare
Totodată, în ultimul an s-au pregătit documentaţiile pentru accesarea de foduri europene pe exercițiul financiar 2014-2020, fiiind finalizat cele două documente strategice SIDU și PMUD care sunt în dezbatere publică, studiul de transport ecologic Suceava pentru achiziţia de 40 autobuze electrice, realizarea centrului multifuncţional Iţcani, grădiniţă în Burdujeni sat, reabilitarea termică a sediului primăriei, reabilitare reţele termice prin POIM, aprobarea înfiinţării GAL urban Suceava pentru atragerea de circa 7 milioane de euro, dar și un proiect pentru locuinţe sociale.
Alte acțiuni sunt cele privind finalizarea PUG, care este în faza de avizare mediu, dar că este nevoie de un transfer de 150 ha pădure municipiu de la Romsilva (Parcul Șipote 50 ha şi 100 ha din Pădurea Zamca) printr-un proiect lege promovat în Parlament.
În domeniul cultural, Lungu a amintit organizarea Festivalului Internaţional Film Amator UNICA, realizarea primelor spectacole de teatru la Teatrul municipal ”Matei Vişniec”, semnarea parteneriatului ”Oraşe Europene” cu Ministerul Culturii pe o perioadă de 5 ani și realizarea proiectului Zilele teatrului Matei Vişniec, în parteneriat cu Ministerul Culturii, dar și demararea proiectului Centenar 2018 sau implicarea municipiului în Festivalul medieval, Festivalul Lira de aur, proiectele Crăciun în Bucovina, Paşte în Bucovina sau Revelionul în aer liber
Primarul a mai spus că s-a actualizat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea statuii lui ”Ştefan cel Mare” în procedură de urgență pentru reparații.
Municipiul Suceava a mai asigurat sprijin financiar Spitalului Judeţean de Urgenţă de un milion de lei, a mai spus Lungu care a arătat că au mai fost alocate fonduri și pentru sprijinirea sportului-fotbal, handbal, rugby, celelalte ramuri sportive, dar și sprijin financiar pentru unităţi de cult și au fost sărbătorite și 110 cupluri de aur.
Cea mai mare nerealizare, este legată de întârzierile în accesare fondurilor europene, a spus Lungu care a arătat că la jumătatea perioadei de finanțare 2014-2020 nu s-a reușit atragerea de fonduri europene în condițiile în care nu există acreditate de Guvern autoritățile de management.
Intră acum și în grupul de