Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc, fără permis, a fost rănit după ce a circulat cu viteză excesivă și a fost proiectat în afara șoselei


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost rănit, miercuri, într-un accident produs pe raza municipiului în condițiile în care acesta conducea cu viteză excesivă și nu mai deține permis de conducere.

Potrivit Poliției Județene Suceava, miercuri dimineața la ora 00.50, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă periculoasă de pe str. Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, din cauza vitezei excesive, un localnic de 58 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit de parapetul metalic de pe partea dreaptă a direcției sale de mers, părăsind partea carosabilă.

 

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru investigații medicale de specialitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat din 20.04.2016.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 


Intră acum și în grupul de