Biletul de tren Suceava-Cernăuți va costa 5 euro. Călătoria va presupune și transbordarea în Vadu Siret, a anunțat Gheorghe Flutur


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri seara, după discuții cu autoritățile din regiunea Cernăuți privind introducerea unei perechi de trenuri pe ruta Suceava-Cernăuți că s-a convenit ca prețul unui bilet să fie de 5 euro și că se va face transbordare în Vadu Siret din cauza incompatibilității de ecartament între cel european din România și cel din Ucraina care este al fostului URSS.

Gheorghe Flutur și președintele Consiliului Regional Cernăuți, precum și reprezentanți ai căilor ferate din cele două țări au discutat, miercuri, în Vadu Siret, detalii tehnice despre cursele de călători Suceava-Cernăuți.

Președintele CJ Suceava a arătat că s-a concluzionat că introducerea celor două perechi de trenuri este posibilă cu transbordarea pe peronul gării din Vadu Siret, având în vedere diferența de ecartament.

„S-a convenit ca prețul unui bilet să fie de aproximativ 5 euro, urmând să fie fundamentat de fiecare parte”, a mai spus Flutur.

El a anunțat că, peste o săptămână, se va organiza o întâlnire a reprezentanților vămilor și ai poliției de frontieră din cele două regiuni privind procedurile de vamă și control.

 ”Singura problemă va fi durata de timp care va fi petrecută în vamă, însă aici trebuie să se țină cont de confortul călătorilor. Timpii de așteptare trebuie să fie cât mai reduși, respectând regulile internaționale de trecere a frontierei astfel încât călătorii să nu piardă mult timp în vamă  și mai degrabă să-l  folosească pentru a vizita cele două zone, Suceava și Cernăuți”, a precizat Flutur.

El a mai declarat că s-a convenit inițierea unor discuții cu firmele de turism pentru organizarea de excursii la obiectivele turistice din cele două zone, pentru a încuraja creșterea numărului de turiști.


Intră acum și în grupul de