Dirijorul Nicoale Botgros și economistul Dumitru Cucu, Cetățeni de Onoare ai municipiului Suceava. Consilierul local Adrian Arămescu: Toți sucevenii care muncesc și plătesc taxe și impozite sunt cetățeni de onoare


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava a aprobat, în ședința ordinară de joi, 22 iunie, două proiecte de hotărâre privind acordarea titlurilor de „Cetățeni de Onoare” dirijorului Nicolae Botgros și economistului Dumitru Cucu.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a explicat că acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Suceava” maestrului Nicolae Botgros se datorează faptului că artistul este un real sprijin pentru promovarea tinerilor interpreți de muzică populară ai municipiului Suceava și o rampă de lansare pentru cei aflați la început de drum.

De asemenea, edilul-șef a apreciat că economistului inginer Dumitru Cucu poate fi considerat un exemplu de dăruire profesională, titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Suceava” fiindu-i conferit ca urmare a activității culturale intense.

Cele două proiecte de hotărâre au stârnit reacții în Consiliul Local Suceava, după ce consilierul Adrian Arămescu (PNL) a declarat că nu mai dorește ca pe ordinea de zi a ședințelor să fie proiecte privind acordarea titlurilor de „Cetățeni de Onoare”. Arămescu a precizat că toți sucevenii care plătesc taxele și impozitele merită să fie „Cetățeni de Onoare”.

„Toți cetățenii municipiului Suceava care muncesc și plătesc taxe și impozite sunt cetățeni de onoare. Solicit tuturor (consilierilor locali – n.r.) să nu mai voteze niciun proiect de felul acesta. Vorbesc la modul cel mai serios, vă solicit să nu mai punem niciun proiect de genul acesta pe ordinea de zi”, a spus Arămescu.

La rândul său, primarul Ion Lungu a declarat că municipiul Suceava are circa 150 de Cetățeni de Onoare, acordarea titlurilor nefăcându-se pe bandă rulantă.

„În ultimii doi – trei ani de zile nu știu dacă am făcut trei Cetățeni de Onoare”, a spus Lungu.

Proiectul privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” economistului Dumitru Cucu a fost aprobat cu 14 voturi „pentru”, în timp ce proiectul pentru acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” dirijorului Nicolae Botgros a trecut cu 22 de voturi.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de