Studenții suceveni au descoperit, în Parcul Național Călimani, un exemplar de zâmbru cu o circumferință record


Intră acum și în grupul de

Studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării și ai Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, coordonați de lector univ. dr. Codruț Șerban, au descoperit un exemplar de zâmbru cu o circumferință record, în cadrul unei activități de voluntariat.

Activitatea de voluntariat a avut loc miercuri, 28 iunie a.c., în incinta Rezervației ştiințifice de jnepeniş cu pinus cembra din Parcul Național Călimani, iar, potrivit USV, au fost identificați și inventariați 190 de zâmbri – specie forestieră valoroasă în România.

„Recordul zilei, înregistrat ca urmare a măsurătorilor efectuate de studenții noștri, a fost un exemplar de zâmbru cu o circumferință de 242 cm”, au precizat reprezentanții USV.

Zâmbrul (Pinus cembra) este un arbore conifer, specific zonelor montane, ce poate atinge o înălțime de până la 20–25 metri și un diametru de 2 metri, înrădăcinare pivotantă cu o bună rezistență la doborâturile de vânt; are coroana în tinerețe îngust-piramidală, apoi largă și rotunjită, adesea neregulată, cu multe vârfuri. Scoarța este verde-cenușie, netedă. Zâmbrul are acele subțiri, în trei muchii, rigide și grupate câte 5 pe un brahiblast, cu o lungime de până la 10 cm, de culoare verde-întunecat, lucitoare. Conurile, ovoidale și erecte, conțin semințe mari, nearipate, cu miezul comestibil, apreciate în unele părți ca alunele la noi, de 10 cm lungime, și semințe de 5 mm. Lemnul său este maro-închis, foarte rezistent, folosit la fabricarea mobilei și în sculptură. Produce lemn valoros și foarte trainic.

Foto: https://ierburiuitate.wordpress.com

Reprezentanții universității sucevene au menționat că acțiunea de voluntariat a făcut parte din programul de activități comune stabilite în cadrul parteneriatului dintre Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Administrația Parcului Național Călimani, inițiat în anul academic 2011-2012 de către lectorul univ. dr. Codruț ȘERBAN, ranger voluntar al PNC.

(Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de