Intră acum și în grupul de
Două tinere au fost rănite după ce au căzut pe carosabil, de pe baloții de fân dintr-o căruță, în urma unei coliziuni dintre o autoutilitară și vehiculul cu tracțiune animală.
Potrivit Poliției Județene, joi, în jurul orei 15.00, un bărbat de 65 ani, din municipiul Suceava, care conducea o autoutilitară pe un drum comunal din satul Poieni, comuna Udești, în direcția Vereşti-Poieni, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul cu tracţiune animală condus în faţa sa de un tânăr de 26 ani, din comuna Fântânele, intrând în coliziune faţă – spate.
„În urma impactului, două tinere de 22 şi 16 ani, ambele din localitatea Stamate, care se aflau pe baloţii de fân ce erau transportaţi în căruţă s-au dezechilibrat şi au căzut pe carosabil, suferind leziuni ușoare”, a informat IPJ Suceava.
Polițiștii suceveni au precizat că cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
(Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de