Intră acum și în grupul de
Un scurtcircuit electric produs la o priză defectă a provocat marți dimineață un incendiu la sucursala unei unități bancare din comuna suceveană Vadu Moldovei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, plt.adj. Alin Găleată, la fața locului au intervenit cu trei autospeciale, militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vadu Moldovei.
”La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul clădirii, mocnit, pe o suprafaţă de aproximativ 8 mp, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie şi la o casă aflată în imediata apropiere. Nu s-au înregistrat victime”, a arătat Găleată.
El a precizat că în incendiu a ars aparatură de birotică, respectiv trei monitoare, două computere, un aparat fax, două imprimante de birou şi un aparat multifuncţional. S-au degradat obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie, planşeul din PVC (pe 12 mp) şi zugrăvelile interioare.
”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la o priză defectă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, menționând că incendiul a fost lichidat după o intervenție de o oră, iar pompierii au salvat clădirea sucursalei bancare şi locuinţa învecinată. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de