Intră acum și în grupul de
Directorul DSP Suceava, Andrei Ianovici a renunțat la această funcție, iar Ministerul Sănătății a avizat solicitarea prin care acesta a cerut ca atribuțiile sale să fie delegate unei alte persoane.
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat pentru News Bucovina că Andrei Ianovici are funcție de execuție de inspector în cadrul DSP Suceava, poziție din care a fost promovat director până la data de 31 decembrie 2016.
Ulterior, de la 1 ianuarie 2017, el a rămas pe funcție cu delegare de atribuții de conducere.
În prezent, Ianovici este la un curs de perfecționare la Mamaia, iar săptămâna trecută a solicitat Ministerului Sănătății, ca pe perioada cât este plecat la curs, atribuțiile să fie preluate de directorul adjunct, dr. Cătălina Zorescu și, totodată, a solicitat încetarea delegării atribuțiilor pentru funcția de conducere către altă persoană, a menționat prefectul.
Ea a mai spus că la DSP Suceava a venit doar aprobarea încetării delegării atribuțiilor de conducere și nu persoana către care să fie delegate acestea întrucât interimatul este asigurat de dr. Cătălina Zorescu.
Ianovici a fost numit director executiv al DSP Suceava în anul 2015.
În primăvara acestui an ANFP a organizat un concurs pentru funcția de director executiv al DSP Suceava, dar acesta nu a fost ocupat după ce singurul candidat din cei trei înscrişi care a participat la proba scrisă, a fost declarat respins, neîndeplinind punctajul minim de 70 de puncte.(N.B.)
Intră acum și în grupul de