Polițiștii de frontieră din Vicovu de Sus au descoperit aproape 5.000 de pachete cu țigări de contrabandă într-un autoturism abandonat


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră din Vicovu de Sus au descoperit, într-un autoturism de teren, aproape 5.000 de pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de 58.000 lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, Ilie Poroch-Serițan, în cursul zilei de miercuri, 19 iulie a.c., un echipaj al poliției de frontieră de la sectorul PF Vicovu de Sus a descoperit la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră, un autoturism de teren înmatriculat în Marea Britanie, în care se aflau mai multe colete cu țigări.

„Mașina a fost dusă la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.970 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 58.000 lei, cantitate care a fost ridicată în vederea confiscării”, a precizat Ilie Poroch-Serițan.

El a menționat că polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, iar autoturismul de teren folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de