Intră acum și în grupul de
Dupa instruirea celor 52 de presedinti ai birourilor electorale de circumscriptie si a celor 222 presedinti ai birourilor electorale ale sectiilor de votare, ce a avut loc la Casa de Cultura a Sucevei, vineri a urmat predarea buletinelor de vot si a celorlalte materiale necesare votarii, catre acestia si primari, a anuntat prefectul de Suceava, Alexandru Baisanu. Acesta a mentionat ca transportul materialelor se face sub paza militarizata.
Prefectul de Suceava a mai precizat ca pentru vineri s-a asigurat permanenta pâna la ora 22:00, ora pâna la care presedintii de circumscriptie trebuie sa confirme telefonic ca au ajuns în localitatea de domiciliu cu toate materialele ce le-au fost predate în baza procesului verbal.
„Vor fi verificate cele 222 sectii de votare, privind asigurarea logisticii necesare pentru buna desfasurare a procesului electoral. S-au realizat 10 trasee care cuprind toate localitatile în care se organizeaza turul al II-lea de scrutin. În acest sens vreau sa multumesc sefilor serviciilor publice deconcentrate din judet, care au sprijinit Grupul tehnic de lucru, prin asigurarea mijloacelor de transport pentru desfasurarea acestei actiuni, cât si pentru asigurarea permanentei la sediul Institutiei Prefectului – Judetul Suceava, pâna în data de 16.06.2008, acestia fiind la dispozitia Biroului Electoral de Circumscriptie Judeteana nr.35 Suceava” a precizat prefectul Baisanu.
Intră acum și în grupul de