Intră acum și în grupul de
Croatia – Germania 2 – 1
Chiar daca Croatia era privita ca o echipa destul de periculoasa, nimeni nu se putea gândi ca elevii lui Slaven Bilic vor umili Germania la toate capitolele, în seara zilei de joi. Nemtii nu au avut practic nicio sansa în fata adversarilor, care si-au adjudecat cele trei puncte mai mult decât meritate si, implicit, o calificare frumoasa în sferturile de finala ale competitiei. Trupa lui Joachim Low a avut o prestatie dezastruoasa si va juca totul pe o carte, în ultima etapa a Grupei B.
Cele doua echipe nu au mai avut nevoie de nicio introducere, nemtii respectându-si postura de favoriti si aruncându-se direct în atac. Apararea croata nu a întâmpinat mari probleme, ajutata la marginea propriului careu si de stopurile defectuoase, marca Gomez sau Klose. Croatii au încercat sa deschida jocul prin centrari înalte în careu, dar nici Srna, nici Simunic nu l-au putut învinge pe Lehmann în primele 20 de minute.
Elevii lui Slaven Bilic s-au aparat exemplar, închizând absolut toate spatiile în fata nemtilor. Mai mult, strategia contraatacului a dat roade în minutul 24, atunci când Dario Srna a fructificat o centrare de pe partea stânga, spre stupefactia lui Lehmann. Golul a cazut ca un fulger în tabara lui Joachim Low, elevii sai încercând apoi sa tina piept iuresului croat. Raspunsul a venit în minutul 34, însa nici capitanul Ballack nu l-a putut învinge pe Pletikosa, dupa ce a trimis puternic din lovitura libera. Chiar daca “panzerele” au încercat sa revina în joc, tot croatii au fost la un pas de gol. Lehmann a salvat de data aceasta, respingând eroic sutul lui Kranjcar din minutul 42. Klose a încercat imposibilul în faza urmatoare, introducând balonul în plasa, pentru ca arbitrul sa îi anuleze reusita, pe motiv de fault în atac.
Dupa iesirea de la cabine, Joachim Low a aruncat în lupta tot arsenalul. Nou-intratul Odonkor si Ballack nu au putut face nimic în minutele 48 si 49. La fel nici Modrici, care a dat un raspuns sters, la o distanta de trei minute. Lovitura de gratie a venit dupa o ora de joc, la o faza mai mult decât norocoasa. Olici si-a trecut numele pe tabela profitând de o minge ricosata la picioarele sale, dupa ce Lehmann a respins initial o centrare în bara. A mai fost nevoie de alte zece minute pentru ca nemtii sa îsi arate coltii, prin Schweinsteiger, dar sutul din unghi nu si-a atins tinta. Podolski a redus din diferenta în minutul 78, cu o „torpila” de la marginea careului, iar nervii au cedat pe final, Bastian Schweinsteiger primind cartonasul rosu în prelungiri, pentru un gest nesportiv. Nimic nu a mai putut fi schimbat pâna la sfârsitul partidei, atunci când selectionerul Slaven Bilic a exultat în fata rezultatului de pe tabela, obtinut printr-o strategie geniala.
CROATIA: Pletikosa – Corluka, R. Novac, Rakitic, Simunic – Pranjic, Srna (Leko), N. Novac, Modric – Olic (Petric), Kranjcar. Selectioner: Slaven Bilic.
GERMANIA: Lehmann – Lahm, Metzelder, Mertesacker, Jansen (Odonkor) – Fritz (Kurany), Frings, Ballack, Podolski – Gomes (Schweinsteiger), Klose. Selectioner: Joachim Low.
Arbitru: Frank De Bleeckere (Belgia)
Stadion: “Worthersee Stadion” – Klagenfurt
Intră acum și în grupul de