Intră acum și în grupul de
Șeful Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, Daniel Bogdan Buliga, a fost pus, marți, sub control judiciar, fiind acuzat de mărturie mincinoasă în dosarul în care prim procurorul Parchetului Tribunalului Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost arestată și este cercetată pentru șantaj.
DNA Suceava arată că în data de 21 iulie 2017, fiind audiat în calitate de martor în cauză, Bogdan Daniel Buliga, şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, cu intenţie, a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei în privinţa cărora a fost întrebat, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omiţând totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoştinţă.
Șefului Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoșani i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.
Buliga a fost pus sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.
Prim procurorul Parchetului Tribunalului Botoșani, Raluca Stăncescu și Cătălin Stavără, acuzați de șantaj de procurorii anticorupție suceveni au fost arestați preventiv, în 21 iulie, timp de 30 de zile de Curtea de Apel Suceava.
Potrivit DNA Suceava, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.
Astfel, procurorii anticorupție susțin că cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile, respectiv un apartament şi o garsonieră, situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a lui Stavără.
Prin constrângerea psihică exercitată, Stăncescu şi Stavără au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane, mai arată procurorii.
Mai mult, ancheta a evidențiat că în perioada 30.10.2015 – 04.02.2016, Raluca Stăncescu, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe agentul de poliție Constantin Batcă să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără pentru o infracţiune de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.
În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, la data de 04 februarie 2016, Stăncescu l-ar fi determinat pe Batcă să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni.
În aceeaşi calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul ar fi divulgat, fără drept, lui Stavără date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal, mai arată DNA Suceava.
Prin acest demers au fost afectate atât interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât şi interesele legale ale persoanei respective, ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, arată procurorii anticorupție suceveni.
DNA Suceava precizează că în acest dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.(N.B.)
Intră acum și în grupul de