Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a declarat, miercuri, că documentele strategice adoptate în ultima ședință a Consiliului Local Suceava și depuse la ADR Nord Est au fost avizate
Harșovschi a spus că, vineri, a fost aprobat, în sfârșit, ghidul solicitantului pentru axa IV prin care municipiul Suceava intenționează să atragă 32 de milioane de euro pentru achiziția de autobuze electrice, reabilitarea de spații de verzi, realizarea centrului multifucțional în fostul Cinema Arta, construcția de două grădinițe în Obicini și Burdujeni.
El a arătat că în 14 iulie, în vederea accesării acestor fonduri, municipiul Suceava a depus la ADR Nord Est atât Planul de Mobilitate Urbană Durabilă cât și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană și au fost deja aprobate, fiind singurele documente strategice depuse până acum din regiunea nord est, ceea ce a permis și acest aviz rapid.
Documentele urmează să fie transmise, luni, la organismul intermediar ADR NE, a spus viceprimarul care a explicat că după avizarea documentelor de organismul intermediar vor fi transmise la Autoritatea Urbană Suceava care va selecta principalele proiecte și apoi, la începutul lunii septembrie, vor fi transmise cu lista de priorități spre aprobare la ADRNE și Ministerul Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar la începutul anului viitor vor fi depuse proiectele pentru a fi finanțate.
De precizat este faptul că municipalitatea solicită fonduri de 24,5 de milioane de euro, pentru achiziția de autobuze electrice, iar pentru amenajarea zonei de agrement și consolidarea de versant 0,54 milioane de euro. De asemnea, proiectul pentru centrul multifuncțional Arta de la Ițcani este în valoare de 3,25 de milioane de euro, iar pentru cele două grădinițe de 3,63 de milioane de euro. (N.B.)
Intră acum și în grupul de