Intră acum și în grupul de
Dupa ce s-a autoaccidentat cazând de pe bicicleta, beat fiind, a spus politistilor ca a fost victima unui accident. Potrivit IPJ Suceava, luni, la orele 17.50, lucratorii Postului de Politie Mitocul Dragomirnei, au fost sesizati de O. GHEORGHE de 50 ani localnic, despre faptul ca în jurul orelor 15.00, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe un drum forestier care face legatura între comuna Patrauti cu satul Lipoveni din comuna Mitocul Dragomirnei, a fost victima unui accident de circulatie, al carui autor a parasit locul faptei.
La fata locului s-a deplasat o echipa operativa, care cu ocazia cercetarilor, precum si a testarii cu aparatul etilotest a reclamantului, care avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, a stabilit ca acesta a cazut de pe bicicleta autoaccidentându-se, nefiind vorba de vreun accident de circulatie.
Intră acum și în grupul de