FC Cetatea : Nunta in Cetate


Intră acum și în grupul de

Florin Apetri renunta la burlacie 

Reunirea jucatorilor de la Cetatea va avea loc mai repede decât era programata initial. Astfel, chiar daca antrenorul Marian Pana i-a anuntat pe elevii sai ca îi asteapta luni, 23 iunie, la stadion, “galben-albastrii” se vor întâlni înca de sâmbata, la nunta mijlocasului Florin Apetri.

În vârsta de 27 de ani mijlocasul Florin Apetri s-a hotarât sa puna capat burlaciei. Aleasa inimii sale este Ramona, cu care jucatorul Cetatii are o relatie ce dureaza de câtiva ani.

Evenimentul, care va avea loc la Restaurantul “Nistru”, se anunta unul destul de important în lumea fotbalului local, nasul de cununie al fotbalistului fiind fostul tehnician al Forestei, Marin Barbu. “Magiun” a acceptat pe loc propunerea fostului sau elev de la Juventus Bucuresti si Foresta Suceava. Iar cum nici actualul antrenor al Cetatii, Marian Pana nu putea refuza invitatia, se anunta o întâlnire inedita între cei mai apreciati antrenori din istoria fotbalului sucevean.

De asemenea, la nunta vor participa si fosti colegi de-ai fotbalistului ca Daniel Balan, Ovidiu Ciobanu, Dumitru Ene sau Mihai Gurita. Totusi, cel mai important nume care se afla pe lista invitatilor este Dorin Goian. Recent revenit de la Campionatul European, fundasul Stelei nu a dat înca un raspuns final, dar sunt sanse destul de mari ca “Goe” sa nu rateze nunta prietenului sau. 


Intră acum și în grupul de