Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că într-un an de zile Suceava va avea transport electric și că speră ca să fie semnat și acordul de finanțare pentru achiziționarea autobuzelor electrice.
Lungu a spus că în cursul zilei de luni a semnat contractul pentru furnizarea a 11 autoturisme electrice și două furgonete electrice, în urma încheierii licitației, menționând că cealaltă licitație, pentru două autoutilitare electrice pentru Direcția Domeniului Public a fost contestată de unul dintre competitori.
„În maxim șase luni de zile vor veni la Suceava primele mașini electrice. Sper ca și cealaltă licitație să se termine cât mai repede”, a spus primarul.
El a precizat că deja au fost montate în oraș puncte de încărcare rapidă și standard.
„Suntem pe drumul cel bun. Într-un an de zile vom avea transport electric la Suceava pentru mașini și sperăm noi să avem semnat acordul de finanțare și pentru transportul electric cu autobuze electrice pe POR 2014-2020”, a spus primarul.
Firma Grădinariu Import Export SRL care va livra autovehiculele electrice prevăzute în proiectul cu finanțare elvețiană.
Astfel, vor fi achiziționate 11 autoturisme Peugeot iON cu prețul de 92.655 lei/buc fără TVA, două furgonete Peugeot Partner la prețul de 157.656 lei/buc fără TVA.
Din acestea, potrivit contractului, vor fi livrate până la sfârșitul anului patru autoturisme și cele două furgonete.
Pentru o automăturătoare electrică și o autocisternă electrică, cu prețul estimat de 1,4 milioane de lei,au fost depuse două oferte, iar firma care a pierdut licitația, Grădinariu Import Export a contestat rezultatul.
Tot prin proiect se vor construi 14 de puncte de încărcare standard şi tot atâtea pentru încărcare rapidă şi se vor amenaja 56 de locuri de parcare pentru vehicule electrice de firma Loial Impex SRL.
Totodată se achiziționează până în luna septembrie și 10 bicicletele electrice care vor fi folosite de polițiștii locali din municipiul Suceava, iar firma care le livrează este Wind Technologies din București.
Municipiul Suceava speră să obțină și finanțare europeană pentru achiziționarea unui număr de 40 de autobuze electrice prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Intră acum și în grupul de