Intră acum și în grupul de
Trei autovehicule au fost implicate joi, 10 august, a.c., într-un accident ce a avut loc pe DN 2, pe raza localității Roșiori, în urma căruia două persoane au ajuns la spital rănite.
Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orei 12, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2, pe raza localității Roșiori din comuna Forăști, un localnic de 29 de ani a intrat în coliziune față spate cu autoturismul condus în fața sa de un tânăr de 22 de ani, din comuna Vadu Moldovei, oprit pentru a efectua un viraj la stânga pe DC 9.
După impact, autoturismul condus de tânărul de 22 de ani a fost proiectat pe contrasens, fiind acroșat de autoutilitara condusă regulamentar de un bărbat de 42 de ani din Republica Moldova.
Polițiștii au precizat că în urma accidentului șoferul de 22 de ani și o tânără de 18 ani din comuna Forăști, pasageră în același autoturism, au fost răniți, cei doi tineri fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Potrivit ISU Suceava, la fața locului au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Fălticeni şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
FOTO: ISU Suceava
Intră acum și în grupul de