Medicul specialist în chirurgie generală Adrian Radu, ce a profesat în Germania șase ani, s-a alăturat echipei Spitalului Bethesda Suceava


Intră acum și în grupul de

Un medic specialist în chirurgie generală, care a profesat şase ani în Germania, s-a alăturat echipei de chirurgi de la Spitalul privat Bethesda Suceava.

Managerul Spitalului privat Bethesda, medicul primar chirurg Ştefan Puşcaşu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că echipei de chirurgi a acestui spital i s-a alăturat medicul specialist în chirurgie generală Adrian Radu, care a profesat timp de şase ani în Germania.

Puşcaşu a spus că experienţa profesională a medicului Adrian Radu, atât pe partea de ambulatoriu, cât şi de spital, a stat la baza deciziei de angajare a acestuia în Spitalul Bethesda, care şi-a început activitatea în cursul lunii mai 2017, după ce, în prealabil, a participat la un interviu de angajare şi a urmat o perioadă de probă de două săptămâni.

Medicul sucevean a spus că Adrian Radu a dorit să lucreze la un spital privat fiind deja familiarizat cu sistemul medical privat şi public din Germania, dar şi pentru că Spitalul Bethesda Suceava este deja un brand în zonă.

La rândul său, medicul Adrian Radu, în vârstă de 38 de ani,  a spus că a absolvit cursurile Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr. T.Popa” Iaşi şi s-a specializat în chirurgie generală, iar în ultimii şase ani a lucrat în Germania.

El a mai spus că a decis să revină şi să profeseze în România, după experienţa profesională acumulată în Germania.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de