Ministrul care a inițiat proiectul șoselei de centură a Sucevei: Este pur și simplu un fleac să termini această centură. Ceea ce se întâmplă este o rea voință de neacceptat din partea guvernanților


Intră acum și în grupul de

Fostul ministru al Transporturilor, care a inițiat proiectul șoselei de centură a Sucevei, Ludovic Orban, președinte al PNL, a declarat, luni, la Suceava, că nefinalizarea proiectului este, probabil, o discriminare politică pentru că este un fleac să se finalizeze acest proiect.

Orban a declarat că PNL face toate demersurile legate și constituționale ca ministerul să-și facă treaba.

„Probabil, aici este vorba de o discriminare politică aplicată de cinci ani de zile de guvernele care s-au succedat, mai puțin de Guvernul Cioloș, deși nici Guvernul Cioloș nu a făcut mare brânză în direcția asta, care probabil vrea să pedepsească Suceava pentru că e condusă de liberali pentru că altfel nu pot să înțeleg această aberație să nu mai termini câteva sute de metri. Este pur și simplu un fleac să termini această centură. Ceea ce se întâmplă este o rea voință de neacceptat din partea guvernanților”, a spus Ludovic Orban.

El a subliniat că PNL insistă de fiecare dată prin toate modalitățile legale și constituționale pe care le are să determine Ministerul Transporturilor și Guvernul să rezolve această problemă odată.


Intră acum și în grupul de