Flutur anunță o creștere de aproape 40 la sută a numărului de turiști în județul Suceava în lunile iulie și august. Pensiunile sunt ocupate până în 25 septembrie


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că potrivit estimărilor Biroului de Turism al instituției, creșterea numărului de turiști în lunile iulie și august în județ este de aproape 40 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Numărul de turiști în iulie și august a crescut față de anul trecut cu aproape 40 la sută. Asta este un lucru foarte îmbucurător”, a spus Flutur într-o conferință de presă.

El a arătat că dacă în iulie 2016 în județ au fost 39.000 de turiști, în iulie 2017 au fost peste 47.000.

Flutur a mai spus că dacă în august 2016 au fost înregistrați în județ aproape 48.000 de turiști, în acest an se estimează  65.000 de turiști.

„Asta arată o creștere importantă și din discuțiile cu operatorii în turism și cu pensiunile, până în 25 septembrie nu sunt locuri de cazare în județ. Este solicitare foarte mare în județul Suceava de cazare ceea ce pe noi ne bucură”, a spus Flutur.

El a mai subliniat că orașul Suceava stă foarte bine și la numărul de înnoptări și la gradul de ocupare. „Este pentru prima dată municipiul Suceava în top și pe noi ne bucură foarte mult”, a spus președintele CJ Suceava.

Flutur a precizat că datele au fost colectate de Biroul de Turism al CJ Suceava din discuțiile cu agențiile din zonă.

În județul Suceava sunt circa 16.000 de locuri de cazare clasificate.

Și primarul Sucevei, Ion Lungu, declara miercuri, că numărul de turiști care au venit în Suceava în acest an este foarte mare și a constatat că numărul locurilor de cazare în municipiu și împrejurimi nu face față cererii, exprimându-și speranța că vor fi efectuate noi investiții private în unități de cazare.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de