Un tânăr de 16 ani care s-a urcat băut la volan a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, la Dolhasca


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 16 ani, din Dolhasca, care s-a urcat băut la volan a ajuns cu mașina într-un stâlp de electricitate, după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Poliția Județeană Suceava a informat că accidentul a avut loc duminică, la ora 03.45, pe DJ 208S, în orașul Dolhasca, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.

Astfel, tânărul de 16 ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.

„Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui tânăr de 25 de ani, din aceeași localitate, proprietar al autoturismului și pasager în vehicul, care au plecat de la fața locului, fiind identificați ulterior de polițiști”, a precizat IPJ Suceava.

Atât șoferul, cât și pasagerul din autoturism au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru minorul de 16 ani și de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 25 de ani.

Adolescentul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără posedă permis de conducere”, iar tânărul de 25 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumuri publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

 


Intră acum și în grupul de